Site icon sinteza.org

Promo-LEX a dat ”o palmă” peste obrazul gros al Nataliei Gavrilița după ce a declarat că exportul de la Râbnița e „interes național”

natalia gavrilita1

Asociația Promo-LEX regretă declarația Prim-Ministrei Natalia Gavriliță privind presupusul interes al Republicii Moldova în reluarea importului de fier vechi pentru uzina metalurgică din Râbnița în condițiile evitării abordării problemelor și a cazurilor grave de încălcare a drepturilor omului în regiunea transnistreană.

În cadrul conferinței de presă din 26.01.2021 Natalia Gavriliță a confirmat că Guvernul Republicii Moldova a solicitat Comisiei Europene revizuirea deciziei privind suspendarea exportului de fier vechi spre Uzina Metalurgică din or. Rîbnița. Dna Prim-Ministră a menționat că a acționat în interesul investitorilor care intenționează să activeze în partea dreaptă a Nistrului, deși nu a exemplificat în ce măsură importul de fier vechi în regiunea transnistreană va dezvolta ramura metalurgică în teritoriul controlat de autoritățile constituționale.

Acest răspuns confuz trezește nedumerire și îngrijorare privind transparența deciziilor adoptate și eventual existența unui proces paralel de negocieri, atunci când vine vorba despre alimentarea sistemului economic din stânga Nistrului. Or, este evident că profiturile uzinei din or. Rîbnița sunt defalcate în mare măsură pentru un regim care continua violarea gravă și ostentativă a drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Ne arătăm îngrijorați de faptul că în pofida insistenței și a numeroaselor noastre atenționări și demersuri, autoritățile constituționale ale R.Moldova continua să nu sesizeze instituțiile europene și partenerii R.Moldova, în aceiași măsură în care se fac demersurile pentru garantarea activității economice a unor instituții din stânga Nistrului.

Guvernul Republicii Moldova nu a condiționat reluarea importului de fier vechi cu garanțiile minime de respectare a drepturilor omului în regiunea transnistreană. Vom reitera că în regiune sunt deținuți ilegal și fără nici un temei cetățeni ai Republicii Moldova, la care nu au acces apărătorii sau rudele acestora. Vom menționa cauza tânărului Adrian Glijin care se află în detenție ilegală mai bine de un an, soarta deținuților politici și a persoanelor care au criticat administrația de facto. A fost lăsată fără nici o reacție intenția administrației ilegale de a restricționa accesul proprietarilor la terenurile agricole amplasate în raionul Dubăsari.

De asemenea sunt ignorate zeci de Hotărâri ale CtEDO în privința a mii de victime care își așteaptă compensațiile stabilite de Curtea Europeană pentru Drepturile Omului. La fel nu e clar, de ce Guvernul RM, având pârghiile necesare de acordare a anumitor facilități economice structurilor din stânga Nistrului, nu condiționează prin rezolvarea problemelor sistemice de încălcare a dreptului la educație, libera circulație și garantarea altor drepturi civile și politice.

A se vedea, de asemenea &151 din Hotărârea Ilașcu v. Moldova și Rusia: „… reclamanții au susținut că, sub pretextul retragerii, GOR furnizează firmelor transnistrene piese și instrumente de uz militar. Uzina metalurgică din Râbnița, care produce mortiere de 82mm, a primit în mod regulat camioane încărcate cu mortiere și obuze provenite din depozitul GOR din Colbasna, sub pretextul distrugerii munițiilor netransportabile.”

În acest context, Asociația Promo-LEX:

Exit mobile version