Site icon sinteza.org

VIDEO// 115 cazuri erau multe. Acum că sunt peste 5000, sunt puține? Maia Sandu despre COVID-19

VIDEO// 115 cazuri erau multe. Acum că sunt peste 5000, sunt puține? Maia Sandu despre COVID-19

FILE PHOTO: Moldova's President Maia Sandu attends a news briefing with European Council President Charles Michel (not pictured) in Chisinau, Moldova February 28, 2021. REUTERS/Vladislav Culiomza/File Photo

La 15 aprilie, anul 2020, atunci când în Republica Moldova au fost depistate doar 115 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus, liderul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) și cea care se află în acel moment în opoziție, Maia Sandu, se arată convinsă că vina pentru creșterea numărului de cetățeni infectați ar purta-o guvernarea în frunte cu Prim-ministrul Ion Chicu. Mai mult, Maia Sandu a criticat practica folosită de executiv și anume de a arunca mingea în curtea cetățenilor care potrivit guvernării s-ar fi comportat iresponsabil de sănătatea lor și de condițiile antiepidemice impuse de autorități.

„Din păcate, avem la guvernare niște personaje arogante care știu doar să arunce cu acuzații. Toată lumea este vinovată de administrarea proastă a crizei, mai puțin cei de la guvernare – asta este concluzia pe care o facem din ceea ce ne transmit ei, în situația în care dimpotrivă ar trebui să se opteze pentru un dialog, pentru o unitate a tuturor forțelor, o unitate împreună cu cetățenii pentru ca să ieșim cât mai ușor din această năpastă”, declara Maia Sandu la emisiunea Tema Zilei de la Canal2.

În același timp, Maia Sandu spunea ferm că dacă în acele momente la putere s-ar fi aflat echipa oamenilor buni din PAS, atunci numărul cazurilor de infectări avea să fie unul cu mult mai mic.

„Bineînțeles, mai mic. În primul rând s-au comis erori la început”, a mai spus Maia Sandu.

PAS la Guvernare – peste 5000 de cazuri de infectări în doar o zi

Ministerul Sănătății condus de Ala Nemerenco, raporta ieri despre depistare altor 5138 cazuri noi de infectare cu COVID-19 în Republica Moldova, dintre care 506 sunt în rândul lucrătorilor medicali.

De această dată, aflându-se în postura de Președinte de țară și având întreaga putere în mâini, Maia Sandu a preferat să publice un filmuleț pe o rețea de socializare în care a ținut să dea vina pe contextul internațional, accentuând că nici Parlamentul și nici Guvernul nu a provocat criza pandemică, ci ar fi o criză care a venit peste moldoveni din extern.

„Trăim o perioadă tumultoasă, turbulentă iar crizele prin care trecem, nu le-am provocat noi cu dumneavoastră. Nu le-a provocat nici Parlamentul sau Guvernul. Sunt crize care au venit peste noi. De parcă această situație sanitară nu era suficient de grea, a mai dat peste noi și criza energetică – creșterea prețurilor la gaze și în consecință la alte surse de energie este o povară grea pentru mulți consumatori casnici, pentru economie și pentru stat”, a spus Maia Sandu în materialul publicat la 20 ianuarie.

Sursa video: Facebook/Вячеслав Платон: за свободную Молдову
Exit mobile version