Site icon sinteza.org

Veste bună pentru moldovenii care dețin acte românești: Buletinele nu vor mai fi anulate. Proiectul de lege va fi revizuit

veste buna pentru moldovenii care detin acte romanesti

Buletinele românești ale basarabenilor nu vor fi anulate. Ministerul de Interne din România a organizat ieri, o dezbatere publică pe marginea proiectului de lege. Astfel, articolul care prevedea posibilitatea anulării actului de identitate dacă persoana nu locuiește la adresa declarată va fi revizuit.

Astăzi, 25.01.2022, în calitate de Președinte al Asociației Dreptul Basarabiei, am participat la dezbaterea publică pe tema proiectului Ordonanței pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 97/2005 privind evidența, domiciliul, reședința și actele de identitate ale cetățenilor români, republicată, cu modificările și completările ulterioare. În urma dezbaterilor s-a ajuns la concluzia că proiectul de lege va fi modificat și nu se va ajunge la anularea buletinelor celor ce nu stau efectiv la adresa din buletin”, a menționat Spînu Oleg, președintele Asociației Dreptul Basarabiei.

Este cazul să revenim asupra unei menţiuni din proiect, în ceea ce priveşte anularea actului de identitate, nu aceasta a fost intenţia – vorbim de anularea menţiunii de domiciliu. Această menţiune de domiciliu urmează să fie înscrisă doar în registrul naţional de evidenţă e persoanelor. Având în vedere ultimele elemente relevate, trebuie să spunem că proiectul cuprinde doar principii, nu şi procedura de urmat – în niciun caz această menţiune de anulare a domiciliului nu va fi luată doar pe baza unei constatări a unui poliţist”, a declarat directorul Direcţiei de Evidenţă a Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (DEPABD) din România, Cătălin Giulescu, scrie digi24.ro.

El a explicat că procedura presupune o notificare a cetăţeanului, o solicitare de a lua legătura cu autoritatea publică, o notificare cu privire la procedura la care urmează să fie iniţiată.

Această procedură este vizată să dureze cel puţin 60 de zile, astfel încât cetăţeanul care este plecat pentru o perioadă scurtă în străinătate să aibă timp să ia la cunoştinţă faptul că este posibil să fie iniţiată o procedură de anulare a domiciliului în ceea ce-l priveşte”, a mai precizat Giulescu, care a adăugat că nimeni nu îşi propune o evaluare a tuturor menţiunilor de adrese din România.

El a precizat că va fi vorba de radierea privind menţiunea domiciliului, nu anularea cărţii de identitate, care este o altă procedură faţă de care este abilitată doar instanţa de judecată.

Pe de altă parte, proiectul presupune o anumită intervenţie solicitată prin multiple petiţii de către cetăţeni, de regulă în momentul în care se realizează transferul de proprietate între foşti proprietari şi actuali proprietari. Foştii proprietari rămân să aibă domiciliul la adresă, urmând să preia pentru aceştia şi taxele pe care autorităţi locale le calculează numărul de persoane care figurează cu domiciliul la acea adresă”, a afirmat directorul DEPABD.

Giulescu a adăugat că menţiunea de domiciliu este o noţiune mai complexă, care printre altele presupune un anumit nivel de contact între autoritatea publică şi cetăţean.

Intervenţia legislativă îşi propune să corecteze anumite situaţii, nimic mai mult, nu se va realiza niciun fel de evaluare a modului în care persoanele locuiesc sau nu locuiesc la adresă, deoarece domiciliul nu este singurul element analizat în ceea ce priveşte stabilirea corectitudinii domiciliului. Adică domiciliul nu trebuie să reprezinte în mod obligatoriu locul unde o persoană locuieşte”, a conchis Cătălin Giulescu.

Ministerul Afacerilor Interne a organizat, marţi, o dezbatere publică pe tema proiectului Ordonanţei pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 97/2005 privind evidenţa, domiciliul, reşedinţa şi actele de identitate ale cetăţenilor români, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Exit mobile version