Printr-o postare pe o rețea de socializare, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian, a anunțat că astăzi a avut loc o întâlnire cu reprezentanții Asociației Transportatorilor Auto în Regim de Taxi (ATAT) și a companiilor locale de taxi, după ce zeci de taximetriști au protestat ieri în fața guvernului, nemulțumiți de scumpirea gazului metan.
„Am discutat despre problemele domeniului, în special despre concurența neloială și evaziunea fiscală practicată de unii jucători de pe piață, care au devenit și mai dureroase în contextul creșterii prețurilor la carburanți.
Am comunicat reprezentanților Asociației că în cel mai scurt timp, vom vota în Parlament o legislație care să combată concurența neloială, inclusiv prin obligarea agenților economici din sector să-și înregistreze afacerea și conturile bancare în Moldova”, a scris Radu Marian.
Conform deputatului PAS, aceasta industrie este una importantă pentru Republica Moldova, care creează mii de locuri de muncă și contribuie la bugetul de stat. Totodată, legiuitorul a accentuat că pasagerii trebuie să se simtă în siguranță, iar șoferii merită să aibă condiții decente de muncă.
Amintim că, fiind nemulțumiți de ”vremurile bune”, promise de exponenții Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) care astăzi se află la guvernare, mai mulți taximetrişti și-au parcat ieri vehiculele în fața clădirii executivului, în semn de protest față de scumpirile drastice a carburanților.
Echipa Sinteza.ORG s-a deplasat către Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) pentru a discuta personal cu șoferii protestatari și pentru a afla nemulțumirile acestora, dar și cerințele pe care le invocă.
Taximetriștii, veniți în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN), s-au plâns că activează în pierdere, iar recentele scumpiri la gazul metan care a ajuns să se vândă cu 17,6 lei per 1 m cub, îi afectează enorm munca de zi cu zi. Mai mult de atât, unii dintre aceștia au declarat că vor fi nevoiți să plece din țară, odată ce nu simt sprijinul necesar din partea guvernării oamenilor buni.
Potrivit celor adunați în fața Guvernului, responsabili de majorarea tarifului la carburanți s-ar face membrii cabinetului condus de Natalia Gavrilița.
La fel, zeci de șoferi din Bălți au renunțat astăzi la automobile din cauza scumpirii gazului metan, care a ajuns să coste 17,60 de lei, cu aproape zece lei mai mult decât la începutul lunii octombrie. Taximetriștii spun că lucrează în pierdere și au intrat în datorii.
Ultima dată, la Bălți, călătoriile cu taxiul s-au scumpit în luna decembrie a anului trecut. Un singur punct de destinație costă acum 38 de lei.
VEZI ȘI: VIDEO// Ce salarii ridică taximetriștii din Moldova? De vorbă cu protestatarii din fața Guvernului

