VIDEO// Proteste violente în Belgia, în apropierea instituțiilor europene: Mai multe clădiri, vandalizate de manifestanți

proteste violente in belgia in apropierea institutiilor europene EXTERN

Proteste violente au avut loc duminică, la Bruxelles, capitala Belgiei, în legătură cu restricțiile impuse pentru limitarea infectărilor cu COVID-19. Manifestanții s-au apropiat de sediile instituțiilor Uniunii Europene și au aruncat în forțele de ordine cu diverse obiecte. Polițiștii au ripostat cu gaze lacrimogene și tunuri cu apă pentru a dispersa mulțimea furioasă. Mai multe clădiri au fost vandalizate de manifestanți.

Imagini filmate la faţa locului arată geamuri sparte la birourile Serviciului de Acţiune Externă al Uniunii Europene, principalul organism diplomatic al acesteia.

Brussels European Demonstration For Democracy, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images
Brussels European Demonstration For Democracy, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images
Demonstration European Freedom, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images
Brussels European Demonstration For Democracy, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images
proteste bruxelles profimedia-0655673187
Foto: Profimedia Images
Demonstration European Freedom, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images
Demonstration European Freedom, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images
Demonstration European Freedom, Brussels, Belgium - 23 Jan 2022
Foto: Profimedia Images

Conform estimărilor forțelor de ordine, circa 50 000 de persoane au ieşit duminică pe străzile din Bruxelles pentru a protesta față de măsurile de sănătate publică luate de autorităţile belgiene. Mitingul a degenerat în violenţe chiar în apropierea sediului Comisiei Europene.

Organizatorii, între care World Wide Demonstration for Freedom şi Europeans United for Freedom, au invitat manifestanţi din alte ţări europene să participe la demonstraţia de duminică, unde au fost văzute steaguri olandeze, poloneze, franceze, dar şi româneşti, relatează Digi24, cu referire la AFP.

Aceasta a fost cea mai mare dintr-o serie de demonstraţii desfăşurate în capitala belgiană în ultimele luni. Manifestaţii împotriva certificatului sanitar – necesar, printre altele, pentru a avea acces în restaurante şi la evenimente culturale – au loc în mod regulat în Bruxelles de câteva săptămâni şi unele dintre demonstraţiile anterioare au fost, de asemenea, marcate de ciocniri cu poliţia.

Trei poliţişti şi 12 protestatari au fost transportaţi la spital, dar niciunul nu a suferit răni grave.

Înaltul reprezentant al UE pentru afaceri externe şi politica de securitate, Josep Borrell, a condamnat violenţele şi distrugerile din timpul protestului masiv desfăşurat duminică la Bruxelles împotriva măsurilor sanitare ale autorităţilor belgiene.

În violenţele care au izbucnit au fost sparte geamuri ale birourilor Serviciului de Acţiune Externă al Uniunii Europene, principalul organism diplomatic al acesteia. Josep Borrell a postat pe Twitter o fotografie a unui geam spart şi a mulţumit poliţiei pentru intervenţie. „Condamn cu fermitate distrugerile şi violenţele fără sens de la manifestaţia de astăzi de la Bruxelles”, a scris el.

sinteza.org

Lasă un răspuns