Site icon sinteza.org

Andrei Spînu de la PAS a găsit soluția depășirii crizei gazelor: Primăvara e aproape!

sunt printre persoanele care pot achita

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale în Guvernul PAS, Andrei Spînu, informează printr-o postare pe o rețea de socializare că compania ”Moldovagaz” a achitat integral avansul pentru luna ianuarie.

„Stimați cetățeni, trecem printr-o criză energetică (a gazelor) care nu este generată de noi dar care ne afectează în mod direct, pe fiecare. Guvernul își va onora toate angajamentele și va fi, în primul rând, aproape de oameni. Vom compensa și mai mult eventualele creșteri de tarif și vom asigura că gazul ajunge în fiecare casă”, a scris Andrei Spînu.

În același timp, se pare că ministrul PAS a identificat soluția necesară pentru a depăși criza gazelor naturale – „Vom trece și peste această criză. Primăvara e aproape, a relatat Spînu.

Amintim că, compania Moldovagaz a anunțat anterior că va efectua astăzi, 20 ianuarie, către gigantul rus Gazprom plata totală de 63 de milioane de dolari a avansului pentru consumul de gaze în luna ianuarie.

Asta după ce Parlamentul a instituit stare de urgență în sectorul energetic, iar Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a dispus printr-o dispoziție transferarea în avans a plăților compensațiilor la facturile la gaz pentru lunile ianuarie, februarie și martie.

VEZI ȘI: DOC// Decizia CSE, prin care se alocă bani din buget pentru a evita stoparea aprovizionării țării cu gaz

Exit mobile version