VIDEO// Tanea Crețu, din diasporă, despre situația din țară: „Se cam întunecă timpurile bune”

tanea cretu din diaspora despre situatia din tara POLITIC

Tatiana Creţu, moldoveanca care locuieşte în Spania, alături de părinţii ei, se arată dezamăgită de timpurile bune aduse de Președintele Maia Sandu și Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS). Printr-o intervenție video pe pagina sa de Facebook, aceasta se plânge pe lipsa de comunicare și transparență din partea reprezentanților partidului aflat la putere.

Mai exact, Tanea Crețu a ținut să se refere la ședința convocată în regim de urgență din 4 ianuarie, de către Președintele Maia Sandu, pe tema situației din sectorul energetic, în contextul creșterii prețurilor la gaze pe piața europeană.

„Pe data de 4 ianuarie, Maia Sandu a convocat în regim de urgență Consiliul Suprem de Securitate în cadrul căruia a fost pusă în discuție situația din sectorul energetic al țării, creat ca urmare a creșterii semnificative din ultima perioadă pe piața europeană a prețului de achiziție la gazele naturale. Deci există o criză și CSS a fost întrunit pentru a rezolva această criză și a da un răspuns cetățenilor, de a gestiona criza în așa mod încât să ne afecteze pe noi, cât mai puțin posibil”, a explicat moldoveanca.

Conform lui Tanea Crețu, ședința urgentă nu ar fi dat roadele necesare iar demnitarii de stat, inclusiv Maia Sandu, a evitat să ofere careva informații pentru cetățenii țării despre deciziile și concluziile la care au ajuns membrii CSS.

„Ce se întâmplă? Se întâmplă că eu așteptam, naiva de mine și cam mulți alții de altfel, așteptam o concluzie a acestei întruniri. O informație pe care ei pot să o spună, pentru că eu nu aștept să am acces la discuțiile directe în cadrul consiliului, dar eu aștept informația care mă vizează pe mine ca cetățean și care trebuie să ajungă la mine. Această informație nu a ajuns”, a mai spus Crețu.

În context, în ciuda tăcerii din partea reprezentanților PAS, Crețu spune că ar fi aflat informația despre ultimele măriri a prețului la gaz din surse alternative. Mai mult de atât, moldoveanca s-a arătat impresionată de faptul că primul politician care a informat cetățenii țării despre o eventuală majorare a tarifului la energia electrică a fost reprezentantul opoziției parlamentare, liderul Partidului ȘOR, Ilan Șor, pe când în mod normal, cu informații din prima sursă ar trebui să vină cei de la putere.

„În schimb, în data de 5 deja în diferite surse alternative, pagini de telegram, pagini de facebook, care nu pot fi considerate presă, am citit informația precum că prețul gazului se va mări de la 450 la 500 sau 600. Eu nu vrea să cred asta, eu nu vreau să mă informez așa, dar eu nu am alternativă.

Eu nu am putut să mă informez altfel, nu am putut citi presa, nu am citit nicio pagină oficială a niciunui demnitar dacă asta e adevărat sau nu, ca astăzi să mai aflu că Ilan Șor a postat niște poze prin care demonstrează faptul că se va majora tariful la energia electrică, dublu. Eu nu știu dacă asta e adevărat, dar mie nu-mi rămâne nicio altă alternativă. Vorbiți, comunicați cu oamenii, spuneți-le oamenilor. N-ați vrut să publicați părțile care ne vizează pe noi direct din contractul, din acel magic contract cu Andrei Spînu și Miller, și probabil această criză vine tot ca urmare a acestui contract așa de secretizat”, a mai relatat Tanea Crețu.

Amintim că, prețul energiei electrice ar urma să se dubleze, în perioada imediat următoare. Despre acest fapt a anunțat liderul Partidului „ȘOR”, Ilan Șor, care a intrat în posesia unor documente ce au confirmat că majorările sunt inevitabile.

Într-o postare video, publicată pe Facebook, în data zilei de 10 ianuarie, politicianul a acuzat guvernarea PAS că ascunde acest lucru și că, prin acțiunile sale, vrea să distrugă și ceea ce a mai rămas în această țară. 

Documentele la care face referire Ilan Șor, reprezintă o adresare a companiei „Premier Energy”, principalul furnizor de electricitate din țară, către ANRE, în care argumentează necesitatea majorării de aproape două ori a prețului pentru curent. Potrivit autorilor scrisorii, noile prețuri de achiziție, aprobate recent de Furnizorul Central „Energocom”, pentru perioada noiembrie 2021 – martie 2022, sunt cu aproape 100% mai mari, fapt ce justifică dublarea tarifelor pentru toate categoriile de consumatori.

„Guvernul Maiei Sandu ascunde faptul că, în perioada imediat următoare, prețurile pentru energia electrică vor crește brusc. În ultima jumătate de an, au crescut prețurile la gaz, la toate produsele și serviciile, s-au scumpit carburanții, iar acum se scumpește și electricitatea. Se creează impresia că puterea vrea să pună capacul oamenilor care trăiesc aici și face tot posibilul să-i alunge și pe cei care încearcă să supraviețuiască în Republica Moldova”, declara Ilan Șor.

sinteza.org

Lasă un răspuns