Deși oamenii buni aflați la guvernare au anunțat în repetate rânduri că negocierea unui nou contract de livrare a gazelor naturale ține strict de Gazprom și Moldovagaz, iar la negocieri și la semnarea contractului a participat ministrul Andrei Spînu, fostul prim-ministru al Republicii Moldova, Ion Sturza, este de altă părere și a declarat în trecut că celula de criză creată la finele anului trecut în contextul negocierilor cu Gazprom și a identificării surselor alternative a fost condusă în permanență de Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Potrivit celor spuse de fostul prim-ministru, Maia Sandu ar fi principalul coordonator al echipei care a gestionat criza energetică, iar imaginea pozitivă de care se bucură șeful statului pe plan extern ar fi înclinat balanța în favoarea unui contract avantajos semnat cu Gazprom în noiembrie 2021.
„Celula de criză a fost condusă de Maia Sandu și s-a descurcat foarte bine. În primul rând, au făcut multă gălăgie, zarvă, pe plan internațional. Toate vizitele și toată agenda externă chiar au jucat un rol pozitiv(…) Moldova a jucat foarte bine cartea țării mici care este umilită de către Federația Rusă și pe fondul discuțiilor legate de implicarea Rusiei în creșterea prețurilor la resursele energetice, asta ne-a ajutat mult”, a spus Ion Sturza.
După o nouă scumpire a gazului, Sturza va continua să accentueze că Maia Sandu e factorul principal care conduce celula de criză?
Reprezentanții companiei Moldovagaz au avertizat ieri că începând cu 1 ianuarie curent, Republica Moldova achită cu 200 de dolari mai mult pentru mia de metri cubi de gaze naturale livrată de Gazprom. Astfel, pentru luna ianuarie, prețul pentru gazul importat de gigantul rus constituie 646 de dolari pentru o mie de metri cubi.
„Prețul de achiziție al gazelor naturale, furnizate de SAP „Gazprom” către SA „Moldovagaz”, a constituit, în luna ianuarie 2022, 646 de dolari pentru mia de metri cubi, reieșind din formula de calcul a acestuia, inclusă în contractul în vigoare. Majorarea acestuia în comparație cu prețurile din noiembrie și decembrie se datorează creșterii continue a cotațiilor la bursele europene de gaze, precum și a costului coșului de produse petroliere, cu care este corelat prețul de achiziție al gazului. Totodată, SA „Moldovagaz” va depune toate eforturile pentru a achita în termenii stabiliți și integral livrările curente și astfel se va garanta neîntreruperea acestora”, se arată într-un comunicat al Moldovagaz.
Informația livrată de Moldovagaz privind opțiunea de a crește și mai mult tariful la gaz, a fost confirmată astăzi de ministru Andrei Spînu în cadrul unei conferințe de presă. Conform lui Spînu, această decizie ar putea fi luată pentru ca instituția să poată să asigure achitarea curentă a gazului.
„Am văzut facturile și reacțiile și le înțelegem, știu că oamenii privesc cu maximă îngrijorare, facem tot posibil ca să identificăm care are fi alternativele. Avem de făcut 2 lucruri, și anume: Moldovagaz trebuie să găsească soluții care să permită achitarea avansului pentru ianuarie. Din informația pe care o dețin până la sfârșitul săptămânii curente, Moldovagaz va achita integral consumul de gaz pentru luna decembrie, pentru achitarea consumului pentru întreaga țară nu sunt probleme, va fi achitat până la sfârșitul acestei săptămâni.
Suplimentar se va începe achitarea a unei părți a avansului și pentru luna ianuarie.
Moldovagaz analizează și opțiunea de creștere suplimentară a tarifului care să asigure achitarea curentă a gazului.
Guvernul analizează opțiuni de susținere suplimentară a populației în funcție de evoluția prețurilor la nivel european”, a declarat Andrei Spînu.
Sinteza.ORG amintește că, susținătorul aprig al celor din Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), Ion Sturza, a contribuit la cedarea pachetului majoritar de acţiuni ale Moldovagaz către concernul rus Gazprom, în anul 1999, în perioada în care a deţinut funcţia de Prim-ministru al Republicii Moldova.
Actualmente, Sturza spune că ideea de a ceda Moldovagaz rușilor, nici n-a fost măcar a Moscovei, dar a fost solicitarea partenerilor de dezvoltare occidentali, FMI și Banca Mondială, de la care guvernarea PAS împrumută tot mai multe milioane de dolari.








