Profesorul român Dan Dungaciu, directorul Institutului de Științe Politice și Relații Internaționale al Academiei Române (IPRI), acuză guvernarea instalată de Maia Sandu de cinism prin faptul că ar cumpăra gaz de la Federația Rusă, în timp ce stau cu gândul să-și facă rezerve în România.
În cadrul unei emisiuni de la Aleph News, Dungaciu a ținut să accentueze că țara condusă de Maia Sandu care a tras pe sfoară România, ar fi jucată în acest moment de Federația Rusă, iar nivelul de comunicare între cele două state este la pământ.
„Republica Moldova este jucată în acest moment și joacă cu totul și cu totul alt registru decât joacă Ucraina, pe relația cu Federația Rusă. Republica Moldova nu e contondentă, Republica Moldova a ales să fie calmă în decizii iar toate acuzațiile care le face în adresa Rusiei sunt la nivel de birou de presă al Ministerului de Externe – este cel mai jos nivel de comunicare care exista la un Minister de Externe. Deci, Moldova joacă altfel. Moldova e foarte atentă și cu România, s-a văzut foarte clar din citația pentru conexiunile electrice dintre Vulcănești și Chișinău, câștigate de o companie indiană. Adică o licitație începută de domnul Dodon? Așa ceva? Iar cinismul legat de semnarea contractului cu Gazprom, iar apoi să vorbim despre depozitarea gazului în România?”, se întreabă Dan Dungaciu.
Precizăm la că finele anului trecut, Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, declara că Republica Moldova va fi gata să facă în fiecare an rezerve de 300 de milioane de metri cubi de gaze naturale pe care le va depozita fie în România, fie Ucraina.
„Ne interesează ca aceste stocuri să fie cât mai aproape de Moldova și să nu fie cumva anumite situații de periclitare, vom insista ca în lege să fie prevăzut că stocurile se fac în vecinătatea Moldovei, adică în țările de frontieră. Asta ar însemna că vom putea face rezerve în Ucraina sau în România”, a declarat Spînu.








