Site icon sinteza.org

Curtea Constituțională reacționează la subiectul răsunător privind majorările salariale ale judecătorilor pe care insistă PAS

Printr-un comunicat de presă, Curtea Constituțională relatează că discuțiile din spațiul public cu privire la majorarea salariilor judecătorilor Curții Constituționale nu au fost însoțite de probe, încercându-se adesea inducerea în eroare a opiniei publice prin invocarea unor măriri exagerate ale respectivelor salarii. Conform instituției, din 1 ianuarie 2022, salariul net al unui judecător constituțional va crește cu doar 7 204 lei, iar salariul net al Președintelui CC, Domnica Manole, cu doar 4 804 lei.

„Inducerea în eroare persistă și după modificările recente la Legea privind sistemul unitar de salarizare în sectorul bugetar. Pentru a evita prejudicierea continuă a imaginii Curții Constituționale prin aceste luări de poziție, considerăm necesar să vă prezentăm diferențele exacte dintre salariul judecătorilor constituționali în 2021 și salariul pe care aceștia îl vor avea în 2022. De asemenea, vom prezenta cu cât s-a modificat salariul asistenților judiciari de la Curtea Constituțională”, se arată în comunicatul emis.

Astfel, conform instituției, în 2021, salariul brut al unui judecător constituțional a fost de 31 954 lei, iar salariul net al acestuia a fost de 25 589 lei. Totodată, salariul brut al președintelui Curții Constituționale a fost de 39 de mii de lei, iar salariul său net de 31 232 lei, iar salariul brut al unui asistent judiciar de la Curtea Constituțională a fost de 8 687 lei. În 2022, ca urmare a modificărilor legale, salariul brut al unui judecător constituțional va fi de 40 950 lei, iar salariul net al acestuia va fi de 32 793 lei. Salariul brut al președintelui Curții va fi de 45 de mii de lei, iar salariul său net – 36 036 lei. Salariul brut pentru asistenții judiciari va fi de 9 198 de lei.

Amintim că, Președintele Maia Sandu a restituit Parlamentului legea cu privire la modificarea unor acte normative privind legislația bugetar-fiscală 2022. Decizia a fost luată urmare a amendamentului cu privire la salarizarea angajaților Curții Constituționale, pentru care nu există avizul pozitiv al Guvernului.

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, unul dintre autorii acelui amendament, a spus că „au avut senzația că avizul este pozitiv și să grăbeau”, de aceea a fost votat, iar prim-ministrul a zis că Guvernul va reveni la majorarea salariilor judecătorilor CC, chiar dacă primul amendament a fost respins.

„Înțeleg că vine în disonanță cu ce am promis noi, dar vreau să mă adresez către cetățeni, credeți-mă această instituție noi trebuie să o flancăm, pentru ca această instituție e cea de care depinde foarte mult cum la un moment dat vor evolua lucrurile în țară”, a explicat liderul interimar PAS, Igor Grosu încercarea de majorare a salariilor magistraților CC până la 82 de mii de lei.

Exit mobile version