Cristian Rizea a continuat seria dezvăluirilor explozive de la Chișinău, într-o nouă emisiune publicată pe 20 decembrie, anul curent, pe canalul său de Youtube și nu doar. În episodul din acea seară, Rizea a ținut să reamintească publicului larg despre o investigație realizată de Sinteza.ORG în care figurează controversatul deputat al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba.
Mai exact, în acea investigație redacția noastră a decis să afle cum a reușit să agonisească un tânăr parlamentar o avere de milioane și anume trei apartamente (printre care unul cu o suprafață de 114 metri pătrați și care costă aproape 100 de mii de euro), o casă, un automobil Volvo, 8 conturi în băncile din Moldova și de peste hotare, dar și acțiuni în cinci companii.
Tot în acea investigație, portalul nostru relata despre faptul că actualul deputat al PAS a fost implicat și într-un scandal rușinos și fără precedent, pe care presa afiliată PLDM a încercată să îl ascundă – Dumitru Alaiba a fost acuzat de europeni că a irosit banii din granturile acordate țării noastre de către Uniunea Europeană.
Este vorba de două documente oficiale din care reiese clar că autoritățile europene i-au cerut de urgență Guvernului de la Chișinău ca fondurile să nu mai fie gestionate defectuos de către Cancelaria pe care o conducea nașul lui Dumitru Alaiba, Victor Bodiu, ci să fie administrate de către Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene. Este vorba de fonduri alocate în cadrul Programului de Consolidare a Capacităților Instituționale, gestionat până în 2013 la Cancelaria de Stat. Comisia care decidea pentru ce proiecte vor merge fondurile europene era formată din Victor Bodiu, Vadim Pistrinciuc – consilierul Prim-ministrului pe reforma Administrației Publice Centrale, Dumitru Alaiba – Șef al Direcției Asistență Externă și doi reprezentați ai UE. Potrivit acuzațiilor, cei trei repartizau fondurile pe criterii politice sau în urma unor înțelegeri dubioase cu beneficiarii.
Ceilalți doi reprezentanți ai UE din cadrul comisiei s-ar fi plâns autorităților de la Bruxelles, care au constatat, inclusiv într-un raport al Curții Europene de Conturi, nereguli în administrarea suportului financiar al UE.
Putem face referire la o scrisoare din 2014 semnată de Comisarul European, Stefan Fule, care era adresată premierului de atunci, Iurie Leancă. În document, oficialul european a făcut referire la suma de 1,8 milioane de euro, care a fost gestionată incorect de către Bodiu, Alaiba şi Pistrinciuc, fiind atribuite unor companii care de facto nu au efectuat careva lucrări.
În timp ce autoritățile europene se arătau deranjate de gestionarea banilor alocați, iar situația de la Banca de Economii se înrăutățea, Dumitru Alaiba a reușit să își sporească considerabil averea. Potrivit declarației de venit pentru anul 2012, ultimul şi-a procurat un automobil nou, de model Volvo la un preț de 35.000 de dolari, iar în 2016, la scurt timp după ce a plecat din funcția care o deținea la Guvern, a achiziționat 2 apartamente, unul cu suprafața de 56 m.p. la preț de 60.000 euro, și al doilea de 20 m.p. la un preț de 50.600 euro.
Dumitru Alaiba va scăpa basma curată?
În emisiunea sa din 20 decembrie, Cristian Rizea s-a dat cu întrebarea dacă Dumitru Alaiba va scăpa oare de o eventuală atragere la răspundere, în contextul în care acesta ar fi implicat în schema privind irosirea banilor oferiți de Uniunea Europeană.
„Prieteni, voi ați auzit de unul – Dumitru Alaiba, care dă lecții de la PAS? De ce nu ne spuneți adevărul că vorbim că vrem cu Europa, ăsta vrea cu Europa. Cameleon i-am spus eu, deputatul cameleon.(..) Ăștia (n.r. Dumitru Alaiba, Victor Bodiu și Vadim Pistrinciuc) au ciordit 1,8 milioane de euro din fondurile europene, pentru lucrări fictive. Nimeni nu îl cercetează pe ăsta? Îl acoperă cineva pe ăsta?”, a menționat Rizea.
În context, Rizea a reamintim că anume Alaiba era reprezentantul guvernamental care în 2013 liniștea cetățenii prin fraza că – „La Banca de Economii va fi bine”, pe când în acea perioadă se realiza cel mai mare furt din istoria Republicii Moldova.
„Vă dați seama? A dobândit multe bunuri. Ne dă lecții dar nu zice de aia 1,8 milioane de euro care i-a ciordit cu ăștia, cu nașul lui, Bodiu. Ăsta ne zicea că Banca de Economii merge bine, atunci când se fura de către Șor și Bodiu ăsta, nașul lui de cununie. A fost consilierul lui Filat, păi numai pentru asta îi complice la furtul miliardului, la falimentarea băncii. Tu ca oficial guvernamental, ieși tu să liniștești populația și să le spui – ”La Banca de Economii e totul bine”? Păi înseamnă că ești complice, golanule și trebuie să fii audiat și să plătești pentru asta”, a mai relatat Rizea.
Scheletele din dulapul deputatului PAS
În intervenția transmisă live, Cristian Rizea a mai dezvăluit că a primit o informație exclusivă de la persoană căruia nu a dorit să-i divulge numele, despre inegalitățile lui Dumitru Alaiba, dar și despre fărădelegile aplicate de mama acestuia, Larisa Alaiba.
Mai exact, în informația primită de Rizea se relatează că, Larisa Alaiba, ar fi participat abuziv la privatizarea unei întreprinderi din capitală, iar odată devenind ”stăpânii” acelei uzine, ar fi dat afară contabilul șef al întreprinderii, fabricându-i un dosar în același timp și pentru care a petrecut următorii 10 ani după gratii.
„Vreau să vă comunic suferințele nedreptății. Eu am aproape 20 de ani de luptă cu mafia judecătorească din Moldova. Larisa Alaiba, din anul 2000 a participat la privatizarea unei întreprinderi de reparații auto din municipiul Chișinău. Eu timp de 30 de ani am deținut funcția de contabil șef. Uzina a fost vândută prin concurs investițional, prin inegalități, falsuri de datorii pentru lucrări fictive cu Transnistria, cu zero investiții. Noilor stăpâni le-am stat incomodă, nu le îndeplineam preferințele lor. Mi-au fabricat un dosar penal cu ajutorul Larisei Alaiba, am ispășit 10 ani și 3 luni în detenție – din mai 2007 până în iulie 2017. Dosarul este cusut cu ață albă, fără probe. Procuror, Lucreția Zaharia. Îmi doresc foarte mult să dezvălui dosarul penal și toate aceste lite care au participat la fabricarea și judecarea dosarului în instanță. Prin greva foamei și omorul lui Ion Cucu, avocat al poporului, decesul soțului din cauza condamnării, sănătatea mea distrusă, amenințările, suferințele nepoților mei din cauza răpirii din familie, nu pot să fie date uitării și tăcerii” – se spune în informația primită de Cristian Rizea.
Vociferând informația primită, ex-deputatul român, Cristian Rizea a acuzat întreaga familie Alaiba că ar fi niște hoți, iar deputatului PAS a ținut să-i reproșeze că acesta a fost mereu o slugă a mafioților.
În același timp, Rizea a dezvăluit că în timpul apropiat, Dumitru Alaiba ar avea planul de a ajunge în funcția de Ministru, neprecizând însă despre ce minister ar merge vorba.
„Ați înțeles prieteni? Bă Alaiba, ai înțeles? Familia Alaiba, mama și tata, mari hoți. Fiul, lingăul pantofilor lui Filat, Plahotniuc și acum l-a luat PAS-ul de bun(…) Ai rămas lingăul PD-ului, ești deputatul cameleon. Te-ai transformat peste noapte, ai trecut de la mafioții pe care i-ai slujit atâția ani de zile. Ai fost mereu o slugă a lor. Niciodată în prima linie, acum ai ajuns mare deputat, vrei să fii ministru. Nu o să mai ajungă ministru, îți spunea Rizea. Știu că te pregătești, ești disperat. Nu o să mai ajungă că și-au dat seama și cei de la PAS pe cine au adus acolo”, a punctat Cristian Rizea.
Prejudicierea statului, o tradiție a familiei Alaiba?
De precizat că, mama deputatului PAS, Larisa Alaiba, nu ajunge pentru prima dată în atenția presei. Astfel, Sinteza.ORG a aflat anterior că aceasta a fost condamnată penal în anul 1997. Un document care demonstrează acest fapt a fost expediat la adresa redacției noastre. Autorul, care a solicitat anonimatul, se întreba atunci dacă și de această dată deputatul PAS, Dumitru Alaiba, va spune că dosarul a fost unul politic, fabricat în 1997 la insistența lui Vlad Plahotniuc.
Potrivit informațiilor din dosar, în acea perioadă, Larisa Alaiba activa în calitate de contabil-șef la o companie agricolă din Ocnița. Procurorii au stabilit că aceasta a prejudiciat statul, eschivându-se de la plata impozitelor.
La începutul anului 2021, redacția noastră a scris și despre un alt dosar în care figurează familia Alaiba. Părinții parlamentarului, Larisa și Anatolie Alaiba, au fost cercetați penal pentru că au furat de la stat aproape 2 milioane de lei. Infracțiunea a fost comisă în perioada anilor 2016-2018.
Potrivit dosarului, Anatolie Alaiba este proprietarul companiei URALIS SRL, care în 2016 a fost desemnată câștigătoare la cinci licitații publice desfășurate de către primăriile localităților rurale din sudul țării, în valoare totală de 41 milioane lei. Potrivit anchetatorilor, conducerea companiei a pus la cale o schemă de delapidare a mijloacelor bănești din unul dintre aceste proiecte.

