Prim-ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, este de părerea că primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, ar trebui să fie tare atent atunci când divulgă informații pentru cetățeni despre ”coridoarele verzi” solicitate de fruntașii PAS, printre care și Președintele Maia Sandu. Declarațiile în acest sens au fost făcute de Gavrilița în timpul oferirii comentariilor pentru presă după evenimentul de inaugurare a primului Centru Unificat de Prestări Servicii Publice în satul Lozova, raionul Strășeni.
„Noi cred că avem lucruri mai importante de făcut, decât să comentăm fiecare declarație a domnului Primar. Solicitarea în cauză este făcută de Inspectoratul de Poliție pentru fluidizarea traficului și cred că întrebarea importantă care trebuie de pus domnului Primar este despre cum asemenea date ajung în spațiul public? Care este regimul acestor date, pentru că există și un pic de informație de interes public, dar există și informație care ține de buna funcționare a instituțiilor statului. Domnul Primar ar trebui să fie atent cu divulgarea la asemenea informații”, a menționat Gavrilița.
De precizat că, primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, a cerut recent, printr-o conferință de presă ca traficul rutier să nu mai fie blocat pentru a crea ”coridoare verzi” de deplasare mașinilor oficialilor, printre care Maia Sandu sau Natalia Gavrilița.
Totodată, la 15 decembrie, anul curent, edilul a ținut să aducă exemplul că doar într-o sigură zi au fost 47 de astfel de solicitări, publicând pe o rețea de socializare actul din 23 noiembrie, anul curent, cu cele 47 de astfel de solicitări ale oficialilor.
Ulterior, portalul Sinteza.ORG a publicat în exclusivitate numele oficialilor moldoveni care se află printre numeroșii solicitanți ai ”coridorului verde” din 23 noiembrie și cei care nu doresc ca și un cetățean de rând, să stea ore în șir în ambuteiaje.
- Maia Sandu a beneficiat de o astfel de facilitate dimineața, la ora 07:45, fiind solicitantul nr. 885, conform actului publicat de Ion Ceban;
- De „coridor verde” s-a bucurat și Premierul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița, la ora 07:26, fiind solicitantul nr. 878;
- La fel, Președintele Parlamentului și liderul interimar al PAS, Igor Grosu, a apelat la asemenea servicii dimineața, la 07:14, fiind solicitantul nr. 877.
De precizat că, noțiunea de ”coridor verde” – asociată culorii verzi ai semaforului, reprezintă condițiile pentru circulația liberă a unei coloane oficiale pe un anumit traseu de drum într-un interval scurt de timp.
În același timp, folosindu-se în mare parte de astfel de privilegii doar exponenții PAS, bloggerul Eugen Luchianiuc a propus, printr-o postare pe canalul său de Telegram, redenumirea ”coridoarele verzi” în „coridoarele galbene”.

