Uniunea Europeană a debursat cele 60 de milioane de euro pentru a ajuta cetățenii Republicii Moldova să facă față creșterii prețurilor la gaze și pentru a consolida tranziția ecologică și securitatea energetică a Moldovei. Cel puțin despre aceasta anunța Președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen după întrevederea din 15 decembrie, anul curent, cu Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu.
Întâlnirea între cei doi Președinți a avut loc la Bruxelles înaintea Summitului Parteneriatului Estic, iar pachetul de urgență pentru a spori susținerea Uniunii Europene pentru Moldova a fost semnat de Comisarul European, Olivér Várhelyi și Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu, prezenți și ei la întrevederea oficială.
Tot atunci se anunța că asistența UE va fi oferită printr-un program nou de susținere bugetară pentru a ajuta Republica Moldova să creeze o schemă de susținere pentru cei mai vulnerabili cetățeni.
Cele 60 de milioane de euro debursate de UE sunt oferite doar pentru atenuarea crizei energetice?
În același timp, politologul Dionis Cenușă a ținut să facă o analiză detaliată a comunicatul emis astăzi de UE, iar cele descoperite de el ridică multe semne de întrebare.
De exemplu, din comunicatul emis se creează impresia că UE și-ar fi condiționat asistența cu adoptarea unui “plan ambițios de răspuns la criză”, pe care Guvernul PAS l-ar fi adoptat și dorește să-l implementeze în următorii ani.
„Nu este clar despre ce plan vorbește UE, deoarece guvernul nu a elaborat și respectiv publicat nici măcar planul de acțiuni pentru fortificarea securității energetice (despre care se vorbește încă din luna Octombrie). Ar fi bine că guvernul să lămurească despre ce fel de plan vorbește UE și dacă ar fi existat vreo condiție pentru asistența de 60 de milioane EUR. Asta reiese din comunicat: sau problema e în calitatea comunicatului (care ar trebui ajustat) sau UE știe mai multe detalii decât cele comunicate de guvernare acasă (detaliile corespunzătoare trebuie publicate de guvern)”, a scris Cenușă.
Alt aspect nou despre care spune Cenușă că se știa mai puțin este faptul că asistența de 60 de milioane euro ar face parte dintr-un “contract pentru consolidarea statului și rezilienței”, iar detaliile pe care le scoate la iveală UE ar fi că ajutorul financiar nerambursabil nu este conceput doar pentru susținerea grupurilor defavorizate din Moldova, după cum s-a comunicat de către autorități de la finele lui Octombrie.
„În realitate, cu acești bani UE vrea să țintească mai mulți iepuri dintr-o lovitură. Pe lângă compensarea propriu-zisă a tarifului, banii urmează să fie folosiți pentru consolidarea capacităților guvernului de a oferi servicii pentru categoriile vulnerabile (nu se știe ce se are în vedere prin asta – salarii, resurse umane?). De asemenea, tot aceeași bani vor fi utilizați pentru redresarea economică pe termen lung (?), securitatea și încă și tranziția energetică a Moldovei. În viziunea mea, sunt prea multe obiective noi pe care UE vrea să le atingă cu banii inițial promiși strict pentru compensarea scumpirii la gaze”, a mai scris Cenușă.
Odată cu cele menționate, politologul atrage atenția că în situația creată ar fi necesare explicațiile de rigoare din partea guvernării, din motiv că aceasta a negociat și acceptat condițiile oferite de UE.
„De asemenea, ar fi curios de aflat de ce UE nu a limitat cele 60 de milioane EUR doar pentru compensarea pentru noile tarife la gaze.
În acest caz, apare întrebarea logică cu privire la ce sumă din 60 de milioane va fi folosită pentru compensarea tarifelor și care va fi destinația exactă a banilor rămași”, a punctat Dionis Cenușă.
De precizat că, la 16 decembrie, anul curent, Ministerul Finanțelor anunța printr-un comunicat că acordul semnat între Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene al Republicii Moldova, Nicu Popescu și Comisarul European, Olivér Várhelyi, va prevedea acordarea unui grant în valoare de 60 de milioane euro pentru gestionarea crizei din sectorul energetic.








