Președintele Comisiei Juridice din Parlament, deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Olesea Stamate declară ferm că avizul Comisiei de la Veneția privind modul în care au fost promovate modificările la Legea Procuraturii, este de fapt unul pozitiv, iar performanțele Procurorului General vor fi evaluate în continuare, întrucât „de principiu Comisia a acceptat desfășurarea acestora”. Despre aceasta a relatat Stamate în cadrul unei emisiuni de ieri la TV8.
„Ceea ce aș vrea să evidențiez e că un aspect foarte bun al acestui Aviz al Comisiei este că ei au acceptat de principiu că evaluarea performanțelor procurorului general poate fi desfășurată” a spus Stamate.
Totodată, Stamate consideră că opinia Comisiei este pe alocuri critică, dar de fapt ar formula un set de recomandări care ar veni să îmbunătățească Legea aprobată de majoritatea PAS în Parlament.
„În special se referă la faptul că Legea trebuie să prescrie acele criterii de evaluare a procurorului general și acestea nu trebuie lăsate la discreția CSP. Respectiv aceste aspecte noi le vom lua în considerație și le vom introduce în lege printr-un proiect de modificare a legii” a punctat parlamentarul.
Declarațiile Olesei Stamate, cad în contradictoriu cu afirmațiile făcute tot de ea la mijlocul lunii noiembrie, anul curent, atunci când deputatul afirma direct că dacă avizul Comisiei de la Veneția va fi unul negativ, referitor la modificările Legii Procuraturii, Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) va fi gata să anuleze prevederile pe care le votase în cadrul ședinței Legislativului.
„Dacă va zice așa, înseamnă că vor trebui anulate acele prevederi”, a declarat Olesea Stamate în timpul emisiunii ”Puterea a Patra” de la N4.
Totodată, în cadrul aceleiași emisiuni politice, Stamate a precizat că nu se așteaptă ca membrii Comisiei de la Veneția să le bată din palme pentru cele votate de PAS.
„Îi vom solicita opinia oficială, Comisiei de la Veneția, pe următoarele proiecte de modificare a legislației, ceea ce ține de evaluarea externă a judecătorilor și procurorilor, și aici, din nou așteptăm recomandările Comisiei de la Veneția și fiți sigur că Comisia de la Veneția, va veni și cu recomandări de îmbunătățire sau de modificare, sau de ajustare a anumitor prevederi, deci nu vă așteptați că Comisia de la Veneția va bate din palme sau noi nu așteptăm ca Comisia de la Veneția să ne bată din palme și să ne zică – bravo”, a mai spus Stamate.
În același timp, Igor Grosu, care este și Președintele Parlamentului, susține că indiferent de avizul Comisiei de la Veneția, fie el negativ sau pozitiv, PAS va continua evaluarea Procurorului General, așa cum a fost stabilit inițial.
”Eu nu am citit tot din Comisia de la Veneția. Eu nu aș spune că evaluarea nu este ok (…) Probabil trebuia să dăm mai mult timp pentru dezbateri, dar însăși evaluarea și performanțele sunt ok. Noi o să ținem cont de comentariile Comisiei de la Veneția, dar este ok ceea ce facem (…) Procese perfecte nu sunt, o să mergem mai departe (…) Noi mergem mai departe cu acest caz legislativ, eu nu văd motive de a ne opri. Avem un sistem care trebuie de curățat, cât de mult nu ar spune Comisia de la Veneția”, a menționat Grosu în cadrul emisiunii de la ProTV.
Precizăm că Comisia de la Veneția a criticat modul în care a fost promovată de către Guvernul PAS, procedura de evaluare a Procurorului General, Alexandr Stoianoglo.
În avizul publicat recent, Comisia de la Veneția a evidențiat că această modificare legislativă a fost făcută prea repede și fără discuții largi cu societatea civilă și alte instituții interesate de acest proces.
De asemenea, a fost criticată modificarea componenței Consiliului Suprem al Procurorilor, fapt care, în opinia experților acestei structuri europene, „ar crea impresia că orice majoritate parlamentară poate modifica componența CSP în propriul interes”.
Ei recomandă să fie reglementată activitatea CSP în Constituție, anume pentru a evita astfel de modificări arbitrare ale legii. Comisia de la Veneția recomandă autorităților de la Chișinău să întoarcă Procurorul General în componența CSP din oficiu. La fel, ei au recomandat modificarea actualei proceduri de evaluare a Procurorului General, ca să existe criterii mult mai clare.








