Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică (CNESP) va examina un proiect de hotărâre ce prevede introducerea obligativității deținerii certificatului COVID-19, indiferent de culoarea codului în care se află localitatea. Ministrul Sănătății, Ala Nemerenco spune că deja este examinată posibilitatea introducerii obligativității deținerii certificatului COVID-19 în toate locurile aglomerate.
Mai mult de atât, Ala Nemerenco declară că Republica Moldova trebuie să preia experiența altor state care, în contextul răspândirii tulpinii Omicron, au introdus condiții mai dure de acces în țara.
„Specialiștii ANSP au înaintat un proiect de hotărâre către Comisia Națională Extraordinară de Sănătate Publică ce prevede aplicarea certificatului COVID-19, indiferent de codul în care se află zona, raionul.
Se impune solicitarea certificatelor COVID pentru accesul în mai multe locuri, o seriozitate mai mare la controlul respectării regulilor. Locurile cu cel mai mare potențial de infectare rămân transportul public, în special în orele de vârf, alimentarele, locurile publice în care se adună mulți oameni, unitățile de alimentație publică”, a spus Ala Nemerenco, citată de Timpul.

