Alexandr Stoianoglo, Procurorul General suspendat, a fost eliberat din arest la domiciliu. Curtea de Apel Chișinău a hotărât plasarea acestuia sub control judiciar, anulând hotărârea primei instanțe prin care s-a prelungit cu 20 de zile arestul la domiciliu.
Conform realitatea.md, magistrații Curții de Apel Chișinău au admis recursul depus de apărare și au anulat hotărârea magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, care în data de 3 decembrie, au decis să-i prelungească arestul lui Stoianoglo cu încă 20 de zile.
De precizat că, de la 8 octombrie și până în prezent, Procurorul General suspendat s-a aflat în arest la domiciliu, măsura fiindu-i prelungită de câteva ori de instanțele de judecată.
Alexandr Stoianoglo a fost reținut în data de 5 octombrie curent, iar când au expirat cele 72 de ore, a fost plasat în arest la domiciliu printr-o încheiere a Judecătoriei Chișinău.
Reținerea a avut loc după o ședință extraordinară a CSP, unde deputatul PAS Lilian Carp a depus o sesizare împotriva sa pe patru subiecte. CSP a desemnat un procuror pentru a investiga presupusele ilegalități și la scurt timp acesta deja a inițiat o urmărire penală, percheziții, rezultând în reținere.








