Candidatul independent Nicolae Grigorișin și candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Boris Marcoci, vor lupta în turul doi de scrutin, repetat, pentru Primăria municipiului Bălți. Decizia a fost luată de membrii Comisiei Electorale Centrale (CEC) astăzi, 6 decembrie, în cadrul unei ședințe.
Decizia CEC vine ca urmare a eliminării din cursă a Marinei Tauber, candidatul Partidului ȘOR, pentru care au votat circa 50% din alegători în primul tur.
„Se stabilește pentru data de 19 decembrie, turul doi al alegerilor locale noi pentru funcția de primar al municipiului Bălți(…) După estimările noastre, în prezent ne încadrăm în sursele financiare pe care le avem. Vom face calcule exacte totuși”, a declarat președintele CEC, Angela Caraman.
Propunerea Angelei Caraman, care a fost și raportorul acestui subiect a fost susținută de 6 membri, iar alți trei s-au abținut.
De precizat că, la data de 19 decembrie va fi repetat turul doi de scrutin pentru alegerile Primarului municipiului Bălți. Data a fost stabilită în cadrul aceleiași ședinței de astăzi prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale.
Turul II al alegerilor locale din Bălți, care urma să aibă loc duminica trecută, 5 decembrie curent, a fost suspendat, după ce instanțele de judecată au menținut decizia Judecătoriei Bălți privind excluderea din cursa electorală a candidatului Partidului ȘOR, Marina Tauber.
La rândul său, aceasta a anunțat că va contestă la Curtea de Apel (CA) Chișinău hotărârea Comisiei Electorale Centrale, privind suspendarea turului doi al alegerilor locale de la Bălți, care trebuia să se desfășoare duminică, 5 decembrie.
Tauber a declarat că hotărârea CEC este ilegală, deoarece Codul electoral nu prevede nicio procedură privind suspendarea alegerilor, iar în momentul emiterii hotărârii CEC, nu exista o decizie irevocabilă a vreunei instanțe de judecată.
Reamintim faptul că Marina Tauber, candidatul Partidului „ȘOR” pentru funcția de primar al municipiului Bălți, a câștigat detașat primul tur al alegerilor locale noi din 21 noiembrie, învingându-i cu un scor zdrobitor pe ceilalți concurenți electorali. Mai exact, Marina Tauber a acumulat aproximativ 50 la sută din sufragii.

