Concernul rus – ”Gazprom” a confirmat astăzi că a primit o solicitare din partea Guvernului PAS, care a cerut un răgaz de câteva zile pentru a debloca tehnic $74 milioane de dolari SUA.
Astfel, Gazprom a decis să meargă în întâmpinarea moldovenilor, însă compania așteaptă până vineri efectuarea plăților.
Potrivit lui Sergey Kupriyanov, reprezentantul oficial al companiei, aceasta a fost făcută „în mod excepțional, dând dovadă de bunăvoință și înțelegere a situației dificile în care se pot afla cetățenii Republicii Moldova”.
Reamintim că, Prim-ministrul Natalia Gavrilița va merge în Parlamentul Republicii Moldova pentru a cere deputaților votul cu privire la proiectul de lege privind modificare a bugetului de stat. Banii sunt necesari pentru ca Republica Moldova prin ”Moldovagaz” să stingă datoriile față de Gazprom.
Astfel, 1,4 miliarde de lei din bugetul de stat urmează a fi oferiți pentru datoriile la gaz pe care le are țara noastră față de Gazprom.
Cel mai probabil, Prim-ministrul se va prezenta în fața deputaților în cadrul ședinței din data de 25 noiembrie curent.
De precizat că, cea mai mare companie producătoare de gaze naturale din lume, ”Gazprom”, a reamintim că termenul limită de după expedierea notificării despre sistarea livrărilor de gaze naturale către Republica Moldova din cauza neachitării datoriile curente la gaz, expiră astăzi, iar plata așa și nu a fost primită de concernul rus, scrie RIA Novosti.

