Conform datelor livrate de Comisia Electorală Centrală (CEC), în alegerile locale noi pentru funcția de primar, ce au avut loc în această duminică, 21 noiembrie, în 7 din 14 localități, candidații din partea PAS s-au clasat pe primul loc.
Aceștia au reușit să obțină victoriile în:
- satul Ucrainca, raionul Căușeni – Tamara Macovei, cu 427 (80,72%) voturi;
- satul Hlinaia, raionul Edineț – Tudor Ceban cu 415 (55,18%) voturi;
- satul Pîrlița, raionul Fălești –Sergiu Neagu cu 768 (77,65%) voturi;
- satul Camenca, raionul Glodeni – Ala Postolachi cu 560 (70,00%) voturi;
- satul Palanca, raionul Ștefan Vodă – Dumitru Cozlovschi cu 359 (53,50%) voturi.
Totodată, cele mai multe voturi în primul tur candidații PAS le-au obținut:
- în satul Bălceana, raionul Hâncești – Aurelia Temciuc, 262 (46,70%) voturi;
- satul Cneazevca, raionul Leova – Larisa Tomșa cu 161 (45,09%) voturi.
În aceste două localități primarul nu a putut fi ales din primul tur și va avea loc al doilea tur de scrutin, peste două săptămâni, cu primii doi candidați cel mai bine clasați.
Al doilea tur de scrutin va avea loc și în satul Opaci din raionul Căușeni, satul Hârtop, raionul Cimișlia, și orașul Cupcini, raionul Edineț, unde cele mai multe voturi au fost obținute de candidați independenți Roman Pinteac (42,88% voturi), Vitalie Caraja (37,64%) și, respectiv, Ludmila Magu (36,11%). Învingătoare din primul tur a ieșit Ala Procopciuc (51,99%), care a candidat independent în satul Călinești, raionul Fălești.
Câte un mandat de primar au obținut din primul tur candidatul din partea partidului „Șor”, în satul Ișcalău, raionul Fălești – Alexandru Boiciuc cu 609 (68,96%) voturi; candidatul Blocului Electoral al Comuniștilor și Socialiștilor – în satul Ștefănești, raionul Ștefan Vodă – Ruslan Bujorean cu 271 (59,82%) voturi; și candidatul Partidului Democrat din Moldova – în satul Negurenii Vechi, raionul Ungheni – Galina Uscatu cu 359 (53,34%) voturi.
În toate cele 15 localități alegerile pot fi validate. Conform informațiilor prezentate CEC de către Inspectoratul General al Poliției, pe parcursul zilei alegerilor au fost înregistrate doar 37 cazuri de încălcare a legislației electorale, majoritatea in circumscripția electoral- Bălți – 31 cazuri. Acestea se referă la amplasarea afișelor electorale în alte locuri decât cele stabilite, bănuială rezonabilă de agitație electorală, alte acțiuni ce ar fi putut împiedica buna desfășurare a procesului electoral. Materialele se află la etapa de verificare și stabilire a circumstanțelor cazurilor sesizate, de administrare a probelor în vederea adoptării deciziilor corespunzătoare faptelor.
VEZI ȘI: Marina Tauber, victorie categorică obținută în primul tur al alegerilor pentru primăria Bălți

