Site icon sinteza.org

Partidul Liberal condamnă acțiunile PAS, care au dus la subordonarea politică a Consiliului Audiovizualului

befunky collage 1

Partidul Liberal își exprimă nedumerirea cu prilejul recentelor evenimente care au condus la revenirea Consiliului Audiovizualului sub control parlamentar, de fapt sub controlul politic al partidului PAS. Despre aceasta se menționează într-un comunicat de presă al PL.

“Fără a idealiza activitatea CA de până acum, Partidul Liberal își exprimă îndoiala că, revenind sub control parlamentar, această instituție va deveni mai puțin politizată sau mai eficientă. Dimpotrivă, lucrurile riscă să se degradeze până la situația care a făcut necesară monitorizarea Republicii Moldova de către APCE, în virtutea numeroaselor încălcări ale principiului separației puterilor în stat”, se mai arată în adresarea PL.

Amintim că Instituția Publică Națională a Audiovizualului, Compania „Teleradio Moldova” va reveni din subordinea Consiliului Audiovizualului sub control parlamentar. Parlamentul a adoptat în lectura a doua joi, 4 noiembrie, Legea pentru modificarea Codului serviciilor media audiovizuale.

Documentul prevede revizuirea mecanismului de constituire a componenței Consiliului de supraveghere al furnizorului public național de servicii media și a Consiliului Audiovizualului. Astfel, directorul general al furnizorului public național de servicii media urmează să fie desemnat de către Parlament la propunerea Consiliului de supraveghere și dezvoltare al furnizorului public național.

Inițiativa legislativă a fost susținută de 56 de parlamentari.

Exit mobile version