Site icon sinteza.org

Veaceslav Dobîndă a avut o întrevedere cu ambasadorul Republicii Indonezia în Republica Moldova

09 11 2021 10

Secretarul de stat Veaceslav Dobîndă l-a primit la ministerul de externe pe Muhammad Amhar Azeth, ambasador al Republicii Indonezia în Republica Moldova cu reședință la București. Interlocutorii s-au referit la stadiul actual al relațiilor moldo-indoneziene, menționând importanța consolidării acestora, inclusiv prin schimb de vizite și cooperarea în domeniul diplomației economice.

În cadrul întâlnirii a fost confirmat interesul ambelor state pentru consolidarea dialogului politic și cultural, aprofundarea relațiilor economice moldo-indoneziene și dezvoltarea cooperării sectoriale bilaterale.

„Am abordat și perspectivele exportul vinurilor moldovenești în Republica Indonezia, precum și fortificarea cooperării între țara noastră și Republica Indonezia în domeniul tehnologiilor informaționale” – a menționat secretarul de stat Veaceslav Dobîndă.

Oficialii au subliniat necesitatea continuării negocierilor pe marginea proiectelor de acorduri bilaterale existente în diferire domenii, precum și a cooperării în cadrul organizațiilor internaționale.

Exit mobile version