Direcția transport și căi de comunicație a Consiliului Municipal Chișinău va inventaria și evalua semnele de circulație rutieră existente pe străzile capitalei.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat printr-o postare pe o rețea de socializare că a cerut inventarierea semnelor rutiere din oraș după ce a aflat că un semn de circulație instalat pe strada Mihai Eminescu a fost contestat de agenții rutieri, iar mai mulți conducători auto au fost amendați.
„Șoferii se parcau conform semnului rutier instalat, iar polițiștii le explicau că acesta este neregulamentar. Conducătorii auto au fost nevoiți să achite amenzi. Este clar că șoferii nu trebuie să ghicească dacă este sau nu legal un semn de circulație instalat de către municipalitate”, a menționat Ceban.
În context, edilul capitalei a solicitat ca semnele de circulație rutieră instalate arbitrar ori ilegal să fie scoase, iar acolo unde necesită a fi instalate, să fie procurate şi aplicate conform tuturor normelor legale.
„Totodată, am solicitat ca semnele de circulație care vor fi instalate să corespundă cu semnele marcate pe asfalt, mai ales că sunt efectuate lucrări de aplicare a marcajului rutier pe mai multe străzi”, a mai menționat acesta.
La fel, Ceban a solicitat conducătorilor auto să respecte semnele de circulație, inclusiv cele marcate pe asfalt şi să nu parcheze automobilele acolo unde acest lucru este interzis.
„Sunt contra parcărilor ilegale, inclusiv pe trotuare, dar sunt și împotriva ilegalităților comise față de șoferi”, a mai specificat Ceban.

