Care a fost cea mai furată maşină anul trecut. Surpriză mare, ai grijă dacă ai acest model

care a fost cea mai furata masina anul trecut. surpriza mare 1024x683 1 ACTUAL

Cea mai furată maşină anul trecut a fost un model de lux. Germanii au dezvăluit ce autovehicul au preferat cei mai mulți hoți de automobile în 2020, precum și care a fost numărul jafurilor în comparație cu cel din 2019, în contextul izbucnirii pandemiei de coronavirus și a impunerii unor restricții pentru combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2.

Câte mașini s-au furat în 2020 în comparație cu 2019

Se pare că pandemia de coronavirus n-a încurajat mai multe furturi de mașini în Germania, în anul 2020. Numărul automobilelor furate a scăzut cu 25% față de cel înregistrat în 2019.

Concret, în Germania au fost furate pe parcursul anului 2020 doar 10.697 de mașini asigurate de proprietarii lor. Adică mai puțin cu 3.602 față de totalul automobile ce au fost furate în anul 2019. Pe de altă parte, valoarea medie a pagubei a depășit pentru prima dată pragul de 20.000 de euro.

Orașul din Germania în care au fost furate cele mai multe mașini în 2020 a fost chiar capitala Berlin, unde hoții și-au însușit nu mai puțin de 2.267 de automobile asigurate de proprietarii lor. Prejudiciul a fost estimat la aproape 50 de milioane de euro în acest oraș.

Cea mai furată mașină din Germania în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus nu a fost una dintre mărcile locale, ci un model de lux ce aparține producătorului britanic Land Rover.

Mai exact, cea mai furată mașină în 2020 pe teritoriul Germaniei a fost SUV-ul de clasă medie Range Rover Velar. Bolidul de lux 4×4 a înregistrat o medie de 15,5 cazuri de furt la 1.000 de automobile asigurate. Valoarea medie a prejudiciului a fost estimată la aproximativ 52.000 de euro.

Locul al doilea în clasamentul celor mai furate mașini în 2020 în Germania este ocupat de modelul autohton BMW X6, cu o medie de 9 cazuri de furt. Valoare medie a prejudiciului a fost estimată la 45.408 euro.

Cel de-al treilea loc în topul celor mai furate mașini din Germania în 2020 a fost ocupat de sedanul fastback KIA Stinger. Acest model de mașină a înregistrat o rată a cazurilor de furt de 6,7 și o valoare medie a prejudiciului de 31.738 euro.

În general, SUV-urile au fost în 2020 modelele preferate în rândul hoților de mașini, topul fiind completat de Range Rover, cu o rată de furt de 5,9 cazuri la mia de automobile. Pe locurile următoare s-au clasat modelul Lexus NX – 4,4 cazuri și Toyota Land Cruiser – 4,3 cazuri.

La capitolul „marcă”, hoții au pus ochii mai ales pe Land Rover, cu o rată a cazurilor de furt de 1,9 la o mie de mașini asigurate. Brandul britanic a fost urmat, la o diferență considerabilă, de Porsche, cu o rată de 1,0; și Mazda, cu 0,7.

Cea mai ieftină mașină aflată în top 10 cele mai furate automobile din Germania în anul izbucnirii pandemiei de coronavirus este Toyota Prius, pe locul al șaptelea, cu o rată de 3.9 la mie și un prejudiciu estimat la aproximativ 19.700 de euro.

sinteza.org

Lasă un răspuns