Site icon sinteza.org

Fost deputat din Platforma DA către Guvernul PAS: Orgoliul și ignoranța sunt primii pași spre putrezire

Dinu Plîngău a decis să-și spună părerea asupra angajărilor promovate de către partidul de Guvernare. Într-o postare pe una din rețelele sociale, fostul deputat din Platforma DA a comentat cu un gust amar cum sunt concediați oamenii de rând din instituții, dar și promovați șefii, care în opinia sa, au priorități legale.

”Guvernul Republicii Moldova angajează!”, așa își începe postare tânărul deputat. Acesta a postat o scurtă istorioară despre o fostă angajată a Ministerului Economiei, care a fost concediată contrar normelor Codului Muncii.

”Titlul ăsta mi-a amintit despre niște plângeri a unor angajați ai Guvernului care au fost concediați recent, în urma restructurărilor. Nu, nu au fost concediați șefii, ei au prioritățile legale. Disponibilizați au fost angajații de rând. Venind dimineața la sediul partidului, mă aștepta o doamnă care mă roagă să-i fiu avocat. Doamna, doctor în științe economice, specialist în cadrul unei direcții a Ministerului Economiei a fost concediată. Nu, nu e vorba despre ,,baronii” care făceau șmecerii. E vorba de un angajat de rând, față de care s-a procedat contrar normelor Codului Muncii. Istoria doamnei e lungă. Ea vine din diasporă să ajute guvernul și statul, așa era la modă, iar supărarea ei este că în 2019, pe când ministru la economie era Brânzan, ea a scris o plângere pe niște colegi, plângere coordonată cu ministrul de atunci pe unii angajați care făceau șmecherii. Ministrul la scurt timp a plecat, iar ea a rămas o cioară neagră în fața colegilor împotriva cărora a scris acea plângere. Mă uit la documentele pe care mi le prezintă cu lacrimi în ochi și-i spun că ar fi bine să se adreseze ministrului sau deputaților de la PAS, că acolo sunt oameni buni și că procesele judiciare nu sunt cele mai plăcute. Zice că nu are acces și mă roagă pe mine să-i organizez o audiență la cineva din PAS. Iau telefonul și îl sun pe Președintele și Vice-președintele Comisiei Economie Buget și Finanțe. Ne cunoaștem, am fost colegi și mă gândesc că la cât de mare e lipsa de cadre în Guvern, nimeni nu aruncă oameni competenți pe drumuri. Zic eu foștilor colegi că luni, când e audiență, vă rog să o primiți, să o ascultați, e doctor în economie și mi se pare foarte decentă. E o greșeală și o încălcare a Codului Muncii adaug eu. Uimirea mea a fost să aud că deputații nu au timp de asta și atunci am rugat un avocat s-o ajute”, scrie fostul deputat.

Mai mult, acesta menționează că toate partidele care au fost până acum au tins să-și pună membrii în funcții, iar acest lucru ar fi unul obișnuit în Republica Moldova. În opinia lui Dinu Plîngău, acum se petrece o politizare a instituțiilor de către PAS și a oferit și o replică majorității parlamentare și guvernului condus de Natalia Gavrilița.

”Oameni buni, toate partidele până acum au tins să-și pună membrii de partid în funcții, e un lucru poate și normal, cel puțin obișnuit la noi. Făceau asta toți, folosind restructurări sau lichidări de funcții. Totuși, nimeni nu arunca specialiștii care pe lângă politică trebuie să mai și lucreze în orice instituție. Acum, văd aceeași politizare în justiție, MAI, dar asta e cu totul altă temă. Stimați guvernanți, orgoliul și ignoranța sunt primii pași spre putrezire. Să vedem mâine cum va vota Parlamentul temele legate de justiție. De această temă depinde dacă voi mai vrea să-i ajut cu ceva pe justiție vreodată”, a conchis tânărul politician.

VEZI ȘI: FOTO// Limba moldovenească – condiție de bază pentru a te angaja la Guvernul PAS

Exit mobile version