Există riscul ca actuala guvernare va relua procesul extrem de periculos și dureros pentru societate de a închide școlile din țară, astfel ca să economisească niște bani. Atenționarea vine din partea deputatului PSRM, Petru Burduja, vicepreședinte al comisiei economie, buget și finanțe.
Parlamentarul a declarat, în cadrul unui briefing, că la ziua de astăzi datoriile la salariile pedagogilor se ridică la cel puțin 69 de milioane de lei, situație care ar putea duce la suspendarea mai multor școli și grădinițe din teritoriu.
„Oamenii se întreabă pe bună dreptate de ce pentru cheltuielile Președinției au fost găsite, fără nicio problemă, 2,1 milioane de lei, iar pentru o bună educație a copiilor noștri nu se găsesc sursele necesare”, a declarat Burduja, citat de NTV.
În opinia parlamentarului, prin închiderea școlilor și transportarea elevilor în altă localitate, guvernarea de dreapta încearcă să-i deprindă de pe acum pe copii cu plecarea peste hotare pentru a munci printre străini.
„Această comparație este dureroasă și noi privim cu mare tristețe cum dispar satele unde s-au închis școlile, cum se stinge încet întreaga țară”, a menționat socialistul.
Deputatul PSRM a venit cu un apel către Guvern, Parlament și Președinție să se întoarcă cu fața către educație, către copii, către sate și să identifice sursele necesare pentru achitarea restanțelor acumulate față de corpul didactic.








