După ce Renato Usatîi a lăsat bălțenii și primăria Bălți, acesta și-a găsit activități mai interesante și se pare că îi priesc. În seara zilei de sâmbătă, fostul edil al Capitalei de Nord a făcut un filmuleț în care cântă renumita piesă a interpretului rus Владимир Тумаев – Давай За Газ.
Se pare totuși că nu degeaba a ales această piesă pentru a fi fredonată în timp ce conduce. Sâmbătă Ministrul Infrastructurii a comunicat că după câteva zile intensive de negocieri, a fost semnat un nou contract cu Gazprom, pentru un termen de 5 ani.
Vedeți mai jos cum se bucură Renato Usatîi de rezolvarea crizei gazelor.
Renato Usatîi este cunoscut publicului larg pentru diverse declarații contradictorii. Astfel, acesta a promis printre altele că atunci când va ajunge la putere, va transforma Ambasada SUA de la Chișinău într-un Karaoke. Din păcate, Usatîi așa și nu a ajuns la putere.
„Voi închide Ambasada SUA și voi deschide în locul ei un club de karaoke, dacă nu se comportă corect. Același lucru se va întîmpla cu orice ambasadă care se implică în treburile noastre.”, a declarat Usatîi la postul de televiziune RTR Moldova.
Cu puțin timp în urmă, Usatîi a publicat și un filmuleț în care acesta dansează după renumita melodie ”Ягода Малинка”.

