Primarul orașului Timișoara a venit în această dimineață cu un mesaj de disperare pe pagina sa de Facebook. Acesta menționează că a fost informat telefonic de către furnizorul de gaze care i-ar fi comunicat că nu vor mai semna contractul de livrare.
Dominic Fritz susține că a încercat să mai apeleze și la alt furnizor de gaze, dar discuția s-a lăsat cu promisiunea că abia astăzi urmează să fie discutat contractul.
”Aseară la ora 18 am fost informat telefonic de către furnizorul de gaz cu care ajunsesem, cu sprijinul ministrului energiei, la o înțelegere pentru un contract temporar că nu mai dorește să semneze acest contract. Asta după ce pe la ora 12.30 se agrease soluția temporară și și stabilisem că o putem comunica public. Am luat imediat legătură cu un alt furnizor cu rugămintea insistentă de a prelua furnizarea de gaz încă din seară de ieri, ca să nu îndure timișorenii încă o noapte în frig și ca să ne putem ține de cuvânt cu termenul agreat și anunțat. Au urmat 6 ore în care s-a încercat din răsputeri parcurgerea tuturor pașilor legali pentru reconectare, însă după miezul nopții am fost informat de către furnizor că, din păcate, abia azi se va putea finaliza procedura. Primăria a virat 5 milioane lei în contul Colterm și așteptăm să cumpărăm gaz cu plata în avans”, se arată în postarea primarului din Timișoara.
Mai mult, acesta a venit cu un mesaj către furnizorii de gaz în care i-a rugat să soluționeze problema pentru că situația este dramatică și frustrantă, iar oamenii din spitale și de acasă nu ar trebui să sufere. Totodată, a dat asigurări că vor încerca pe toate căile posibile să obțină livrarea gazelor naturale.
”Știu că situația este dramatică, frustrantă și înfiorătoare pentru toți cei afectați și nu există cuvinte să schimbe acest lucru. Îmi pare nespus de rău pentru toți cei care au de suferit acasă și în spitale. Vă asigur însă că încercăm prin toate mijloacele posibile și imposibile să readucem normalitate și siguranță în această criză. Fac încă o dată un apel la furnizori să arate disponibilitate și umanitate pentru a alimenta Timișoara cu gaz”, a conchis Fritz.

