Expertul economic, Viorel Gîrbu, se declară sceptic privind capacitățile Guvernului PAS, accentuând că pe zi ce trece, tot mai multe probleme economice ar ieși la iveală. Mai mult de atât, acesta declară prompt că Republica Moldova se îndreaptă cu pași rapizi către stagnare.
„Deja apar întrebări, ne putem uita, de exemplu, ce se întâmplă cu creditele din sectorul bancar. Deja atestăm faptul că businessul nu atrage credite. Deci businessul nu vrea să se dezvolte, se teme, îi este frică să facă investiții în orice(…) antreprenorii deja nu se dezvoltă în Republica Moldova, deja ceva se întâmplă cu sectorul nostru real al economiei”, a declarat expertul în cadrul unei emisiuni de la N4.
În aceeași ordine de idei, Gîrbu consideră că în Republica Moldova se atestă o stagnare a inflației, ceea ce va duce la creșterea dură a prețurilor, inclusiv pentru resursele energetice.
„Noi cu pași rapizi ne îndreptăm către stagnare – asta trebuie să ne sperie cel mai tare fiindcă, cel puțin dacă există inflație, dacă există și o anumită dinamică în sectorul real al economiei, salariile tot cresc. Salariile nu cresc în R. Moldova, deja de mult”, a declarat Viorel Gîrbu.
Totodată, acesta a ținut să evidențieze faptul că vina pentru stagnare ar purta-o actuala Guvernare care nu și-ar manifesta un interes pentru oferirea unui ajutor antreprenorilor de acasă și de dezvoltarea mediului de afaceri din Moldova.
„Noi avem un Guvern și o anumită abordare, un anumit mod de gândire a persoanelor care au control asupra blocului financiar-economic, axat excesiv pe gândirea economică-liberală. Deci nu-i interesează prea mult ce se întâmplă cu mediul de afaceri, ei nu consideră corect ca statul să vină cu anumite instrumente(…) Persoanele respective nu gândesc așa, ei stau pasiv și așteaptă ca economia de piață să se regleze singură de la sine, dar noi deja avem probleme în economie”, a mai spus Gîrbu.








