Site icon sinteza.org

DOC// Echipa Maiei Sandu din Parlament are INTERZIS în bisericile Eparhiei Bălți și Fălești. Iată ce păcat au comis deputații PAS

Bisericile din Eparhia de Bălți și Fălești nu se vor mai ruga lui Dumnezeu pentru actuala conducere a țării. Unii clerici interzic deputaților PAS accesul în lăcașele sfinte pentru mărturisire și sfânta împărtășanie. Toți deputații PAS, care au votat pentru ratificarea Convenției de la Istanbul, au acces interzis în bisericile din Eparhia de Bălți și Fălești până la Duminica Mare anul 2022.

O dispoziție în acest sens a semnat recent Episcopul de Bălți și Fălești, Markel, și a fost expediată tuturor celor 136 de biserici și 5 mănăstiri in Eparhia dată.

Amintim că pe 14 octombrie Parlamentul a ratificat, astăzi, Convenția Consiliului Europei privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice.

1 / 7

Convenția de la Istanbul prevede privind prevenirea și combaterea violenței împotriva femeilor și a violenței domestice. Deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) s-au arătat împotrivă, precum că prin ea s-ar promova niște valori netradiționale, și au părăsit sala plenului.

Mai târziu, socialiștii au contestat hotărârea Parlamentului la Curtea Constituțională, însă președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a promulgat legea cu privire la ratificarea Convenției. Astfel, Republica Moldova a devenit al 35-lea stat membru al Consiliului Europei (din 47) care ratifică un asemenea document.

Exit mobile version