Site icon sinteza.org

Un tânăr de 29 de ani și-ar fi pus capăt zilelor din cauza lipsei de bani. Acesta avea soție și un copil de șapte luni

acces interzis politia omor crima 1280x720 1 scaled 1

Cadavrul unui tânăr a fost găsit de către soția sa într-un șopron. Descoperirea macabră ar fi avut loc ieri-seara, în jurul orei 20:08, în localitatea Cobusca Veche, din raionul Anenii Noi.

Soția tânărului, în vârstă de 29 de ani, l-ar fi găsit pe acesta spânzurat cu o funie în șopron, scrie deschide.md

Dânsa l-a scos din ștreang și a încercat să-l resusciteze, dar din nefericire a fost prea târziu.

Surse apropiate anchetei, ne-au comunicat că bărbatul se afla în depresie din cauza lipsei de bani, dar și că i-ar fi expediat soției sale mesaje că recurge la acest gest disperat din cauza sărăciei.

Medicul-legist venit la fața locului nu a depistat semne de moarte violentă pe suprafața cadavrului.

Cei doi soți nu se aflau la evidența poliției și aveau împreună un copil de 7 luni.

Anterior, aproximativ o lună în urmă, bărbatul ar mai fi încercat să-și pună capăt zilelor.

Exit mobile version