Site icon sinteza.org

Primăria Chișinău a oferit câte 100 de mii de lei pentru sportivii Irina Rîngaci și Victor Ciobanu

ion ceban campionii

În ajun de Hramul orașului, din partea Primăriei Chişinău, edilul capitalei, Ion Ceban a oferit câte 100 de mii de lei pentru primul loc și câte 50 de mii de lei pentru locul doi. Irina Rîngaci, Victor Ciobanu, Iulia Leorda sunt nume care au scris istorie în Republica Moldova.

Ceban propune ca pe viitor sportivii care duc faima țării peste hotare și obțin rezultate bune să fie susținuți de autorități, nu doar la nivel local dar și la nivel de țară.

„De aceea ne-am propus să facem o tradiție bună. Voi veni în fața CMC cu iniţiativa ca din anul viitor, sportivii care au performanțe mari și au rezultate bune peste hotarele țării, să fie susținuți de autorități. Eu sper că și autoritățile centrale vor face acest lucru”, susține edilul

Ceban a menționat că municipalitatea și-a propus să  majoreze de trei ori bugetul pentru domeniul cultural, și să investească mai mult în proiectele sportive.

Irina Rîngaci, prima luptătoare din Moldova campioană mondială la lupte libere, Victor Ciobanu, primul moldovean care a devenit campion mondial la lupte greco-romane au primit câte 100 de mii de lei. Iulia Leorda care a devenit vicecampioană mondială la lupte libere a primit din partea Primăriei Chișinău 50 de mii de lei. La fel, antrenorii Victor Cucu și Andrei Chiperi  s-au ales cu câte 10 mii de lei.

Exit mobile version