Site icon sinteza.org

PAS a REFUZAT audierea Guvernului pe tema alocării a peste 17 milioane lei pentru procurarea echipamentului militar din SUA

pas a refuzat audierea guvernului pe tema alocarii a peste 17 milioane lei pentru procurarea echipamentului militar din sua

Audierea Guvernului pe tema echipamentului militar din SUA, adus recent pe cale aeriană în Republica Moldova, a fost respinsă de către majoritatea PAS din Parlament.

SUA au trimis, duminică seară, o primă tranșă dintr-un lot de echipament militar performant pentru sporirea capacităților defensive ale Armatei Republicii Moldova.

„Ca parte a parteneriatului nostru de aproape 30 de ani, Statele Unite asistă Republica Moldova să își modernizeze sectorul apărării pentru a-și proteja neutralitatea și suveranitatea. Astăzi, am livrat echipamente militare americane care vor ajuta Moldova să facă exact acest lucru”, se spunea într-un comunicat al Ambasadei SUA la Chișinău.

Valoarea contractului este de cinci milioane de dolari, din care un milion de dolari este contribuția Guvernului Republicii Moldova.

Restul de echipament militar prevăzut de contract va fi livrat în câteva tranșe până la finele anului în curs și va fi distribuit în unitățile ce aparține Armatei Naționale a Republicii Moldova.

Totodată, purtătoarea de cuvânt a Ministerul Apărării de la Chișinău, Alla Diaconu, ne-a declarat că echipamentul militar adus de SUA pentru Armata Republicii Moldova este clasificat drept secret de stat și că acesta nu poate fi dezvăluit.

VEZI ȘI: Bani petru testarea profesorilor nu-s? Guvernul PAS a alocat peste 17 milioane lei pentru echipament militar

Exit mobile version