Site icon sinteza.org

Soldul datoriei de stat s-a majorat în prima jumătate a anului cu 7,7 miliarde lei comparativ cu sfârșitul anului trecut

Mamele cu mulți copii vor beneficia de un ajutor separat de 20 de mii de lei, bani primiți separat de la stat

Veniturile și cheltuielile bugetului public național, dar și soldul datoriei de stat s-au majorat în primele șase luni ale anului în comparație cu cifrele pentru anul 2020.

Cabinetul de miniștri a aprobat în cadrul ședinței din 22 septembrie Raportul semianual privind executarea bugetului public național (BPN) și a componentelor acestuia pe anul 2021.

Raportul are drept scop informarea Parlamentului asupra mersului executării BPN în primele 6 luni ale anului curent. În raport sunt prezentate datele privind executarea veniturilor, cheltuielilor, deficitului și surselor de finanțare a deficitului pe primul semestru din 2021.

Potrivit raportului, veniturile bugetului public național pentru semestrului I al anului 2021 constituie 34,9 miliarde lei, fiind în creștere cu 5,9 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent. 

Veniturile colectate de către Serviciul Fiscal de Stat au însumat 22,6 miliarde lei, cu 3,3 miliarde lei mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. De asemenea, veniturile colectate de către Serviciul Vamal au constituit 12,6 miliarde lei, cu 2,7 miliarde lei mai mult comparativ cu perioada similară a anului 2020.

Cheltuielile BPN realizate în semestrul I al anului 2021 au constituit 38,3 miliarde lei, fiind în creștere cu 5,9 miliarde lei față de aceeași perioadă a anului precedent.

Executarea bugetului public național în primele 6 luni ale anului 2021 s-a încheiat cu un deficit de 3,4 miliarde lei, sau 1,5% din Produsul Intern Brut, în condițiile în care ținta de deficit bugetar pentru anul 2021 a fost stabilită de 6,5% din PIB.

La situația din 30 iunie 2021, soldul datoriei de stat a constituit 75,6 miliarde lei, înregistrând o majorare comparativ cu sfârșitul anului 2020 cu 7,7 miliarde lei sau cu 11,4%, la valoarea nominală.

Raportul semianual privind executarea BPN și a componentelor acestuia pe anul 2021 urmează a fi prezentat Parlamentului.

Exit mobile version