Maia Sandu în pas cu PD-ul lui Plahotniuc, a cerut retragerea trupelor rusești din regiunea Transnistreană

maia sandu in pas cu pd ul lui plahotniuc a cerut retragerea trupelor rusesti din regiunea transnistreana POLITIC

Se pare că actualul Președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, nu și-a pregătit tema pentru acasă și a menționat în cadrul discursului susținut la cea de-a 76-a sesiune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU) și citit de pe prompter că trupele Federației Ruse ar trebui retrase de pe teritoriul Republicii Moldova, repetând astfel ideile din discursurile ex-Premierului țării în perioada conducerii lui Plahotniuc, Pavel Filip.

„În spiritul neutralității constituționale a Republicii Moldova și al dreptului internațional, aș dori să reiterez că poziția noastră cu privire la retragerea completă și necondiționată a forțelor ruse rămâne neschimbată. Aceasta include îndepărtarea sau distrugerea munițiilor din depozitele de la Cobasna, care reprezintă o amenințare pentru securitatea și mediul din regiune în ansamblu. Mizăm pe sprijinul comunității internaționale în acest demers”, a spus Maia Sandu de la tribună centrală.

Totodată, Sandu a mai subliniat că Republica Moldova este un stat angajat pentru pace și că rămâne ferm dedicat identificării unei soluții politice pașnice pentru conflictul din regiunea transnistreană. Soluție bazată pe suveranitatea și integritatea teritorială a Republicii Moldova în cadrul frontierelor sale recunoscute la nivel internațional.

Precizăm că, atât în anul 2017, cât și în 2018, Prim-ministrul de atunci, Pavel Filip a lansat mai multe apeluri în adresa Federației Ruse, să înceteze activitățile ilegale și să reînceapă fără întârziere retragerea forțelor militare din regiunea Transnistreană.

În 2017, în timpul discuțiilor cu Secretarul General ONU, António Guterres, Filip a solicitat în numele Guvernului Republicii Moldova sprijinul ONU pentru eforturile întreprinse în vederea retragerii trupelor străine de pe teritoriul țării. Ex-șeful Executivului specifica atunci că această solicitare constituie o aplicare extrem de necesară a diplomaţiei preventive într-o regiune în care menţinerea păcii şi a securităţii regionale este ameninţată. „Retragerea trupelor străine de pe teritoriul Republicii Moldova va contribui la asigurarea unei atmosfere mai bune pentru soluţionarea conflictului transnistrean”, menționa Pavel Filip.

Mai mult de atât, în anul 2018, Pavel Filip a ținut să-și reitereze poziția și a cerut de la tribuna ONU, la fel ca și Maia Sandu, retragerea trupelor ruse de pe teritoriul țării noastre. În discursul său atunci, rostit în cadrul dezbaterilor generale ale sesiunii a 73-a a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, premierul s-a referit și la exercițiile militare efectuate de trupele GOTR, (care staționează ilegal în țara noastră), împreună cu structurile paramilitare neconstituționale.

Maia Sandu în pas cu PD-ul lui Plahotniuc, a cerut retragerea trupelor rusești din regiunea Transnistreană
Foto: gov.md

Amintim că, discursul susținut în limba engleză de către Președintele Maia Sandu, a fost criticat de fostul șef de țară, Igor Dodon. Printr-o postare pe canalul său de Telegram, Dodon a ținut să reamintească că în perioada anilor 2019 și 2020, acesta a vorbit la tribuna ONU, strict în limbile română și rusă.

sinteza.org

Lasă un răspuns