Mai mulți luptători talibani, înarmați cu lansatoare de rachete și puști de asalt, au fost văzuți plimbându-se în bărci cu pedale colorate, care imită lebede, în Parcul Național Band-e Amir din estul provinciei Bamiyan din Afganistan.
Într-una dintre fotografiile distribuite pe Twitter de reporterul Jake Hanrahan, un luptător taliban pare să țintească cu o armă Bazooka.
Lacurile din inima țării au fost considerate un refugiu relativ sigur înainte ca grupul taliban să preia puterea în Afganistan.
„Acest parc este un fel de icoană pentru identitatea poporului afgan, deoarece a reprezentat o oază de liniște în cele trei decenii de haos”, a declarat, în 2019, Alex Dehgan, de la Wildlife Conservation Society, pentru CNN.
„Impresia celor mai mulți oameni despre Afganistan este că este un deșert uscat, plin de război și teroare, mizerie și fundamentalism. În timp ce toate aceste lucruri există, există și multe alte lucruri”, spunea James Willcox, fondatorul companiei de turism Untamed Borders, cu sediul în Marea Britanie, potrivit NYPost.

