Site icon sinteza.org

VIDEO// Vremuri bune înseamnă revenirea la anii `90? Un tânăr a fost agresat și amenințat cu moartea

screenshot 9 1

Un tânăr de 19 ani, angajat al unui service auto din capitală, a fost agresat fizic și amenințat cu moartea de către un client, după ce i s-a cerut să achite o datorie pentru serviciile prestate. Mai mult, tânărul agresat s-ar fi ales cu o comoție cerebrală, spun colegii săi care au făcut public cazul.

Totul s-a întâmplat pe data de 13 septembrie, în jurul orei 15.00, la un service auto de pe strada Milescu Spătarul 38/1 din capitală.

„Lumea trebuie să vadă ce eroi avem în Republica Moldova. Le pare că sunt în anii ‘90. S-a cerut să achite datoria, apoi își poate lua automobilul. Refuzând achitarea un erou pe numele Nicolae Poiata î-l ținea de păr, iar altul pe nume Andrei lovea fără milă lovea într-un băiat de 19 ani, angajat la compania noastră. Băiatul este în stare de șoc și are comoție cerebrală. A zis că „dacă îi vei spune cuiva ceva voi veni și te voi tăia””, a scris pe Facebook un coleg de-al victimei.

Ofițerul de presă al Poliției Capitalei Svetlana Scripnic a declarat pentru Jurnal.md că poliția a fost sesizată în acest caz, însă cu detalii vor reveni.

Acțiunile violente ale agresorului au fost suprinse de o cameră de supraveghere.

Exit mobile version