Niciun pensionar cu stagiul minim de cotizare nu va avea, începând cu 1 octombrie, o pensie mai mică de 1.000 de lei, aşa cum niciun pensionar cu stagiul complet de cotizare nu va avea o pensie mai mică de 2.000 de lei. Este declaraţia făcută de ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale, Marcel Spătari, în cadrul emisiunii „Moldova în Direct” de la postul public de televiziune. Cât despre presiunea bugetară la care fac referire mai mulţi experţi economici, oficialul respinge acuzaţiile şi spune că este o măsură sustenabilă care se va absorbi în timp, scrie TRM.
„Eu presupun că problemele adevărate vor începe în trei-patru ani atunci când această necesitate permanentă de împrumutare, întoarcere a datoriei şi refinanţare permanentă a deficitului bugetar de stat va pune presiune nejustificată pe bugetul de stat. Modalitatea pe care s-a mers a fost cea mai simplă, cu efecte nocive pe termen lung”, a explicat Roman Chircă, expert economic.
„În timp, această pensie minimă nu va mai fi aplicată la 2/3 din pensionari, cum este astăzi, ci la mai puţini. Persoanele care sunt aproape de pensia minimă, în câţiva ani vor ieşi din acest mecanism şi vor continua să aibă pensia indexată după regula generală, de exemplu, cei care au acum 1.900 de lei cu stagiul complet de cotizare. Persoanele care au 1.500 vor avea nevoie de ceva mai mult timp pentru a ieşi din această schemă”, a declarat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Potrivit calculelor, pensia pentru 240 de mii de pensionari va creşte cu mai mult de 200 de lei, iar pentru 198 de mii de beneficiari – cu peste 300 de lei. Măsura este valabilă inclusiv pentru cei cu stagiul incomplet de cotizare.
„Pentru aceste persoane, dacă calculul pensiei rezultată este mai mică decât pensia minimă raportată la stagiul de cotizare, se va acorda acest supliment de solidaritate. Dar nu vom avea nici un pensionar cu pensia sub 1000 de lei. E clar”, a mai spus Marcel Spătari.
Economistul Roman Chircă spune că există şi alte măsuri care ar putea completa fondul social.
„Majorarea salariilor, atunci indirect se măresc cotizaţiile şi încasările la acest fond. Alte forme ar fi modificarea indicatorilor pe intern să nu existe pensii de zeci de mii în comparaţie cu acele persoane care au pensii la limita existenţei. Identificarea unor contribuabili pentru acest fond, pentru sustenabilitate”, susţine Roman Chircă.
„În lege avem deja dreptul la reexaminarea pensiei. Gradul de reexaminare va fi oferit şi celor cu dizabilitate. Vom progresa în timp şi vom ajunge ca şi cei care au doi ani după pensie să-şi recalculeze pensia. Mulţi dintre ei sunt acum sub limita pensiei minime şi după reexaminare pot avea pensie de 4 – 5 mii de lei pentru că au muncit după pensionare”, a precizat ministrul Muncii şi Protecţiei Sociale.
Cât despre reformarea sistemului de pensii, oficialul a declarat că aceasta necesită o abordare generală şi sustenabilă, iar pregătirea poate dura mai mult de un an. Anume din acest motiv nu se regăseşte în Planul de acţiuni al Guvernului pentru anii 2021 – 2022.
Printr-o conferință de presă, Premierul a anunțat că Guvernul are definitivat proiectul de majorare a pensiei minime pentru cetățeni, astfel încât de la 1 octombrie 2021 să se urce la 2 000 de lei.
Totuși, aceasta a ținut să accentueze că pensia de minim 2 000 de lei, o vor primi doar cei care au stagiul complet de muncă (183 000 pensionari), înregistrând în medie o creștere de 366 de lei.
La rândul său, cetățenii care au stagiu incomplet de cotizare, vor obține o majorare de doar 390, ceea ce constituie suma finală de până la 1 600 de lei.
De precizat că, în programul electoral al Partidului Acțiune și Solidaritate pentru alegerile parlamentare anticipate din 11 iulie, numit – ”MOLDOVA VREMURILOR BUNE”, în punctul 3 se menționa că PAS se angajează să crească pensia minimă la cel puțin 2 000 de lei pe lună, punând accent pe faptul că vor crește toate pensiile.
MOLDOVA VREMURILOR BUNE – P… by Lucia
Mai mult, la începutul lunii septembrie, de pe site-ul oficial al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a dispărut un articol în care se descria despre unul din obiectivele lor naționale și anume cel privind creșterea tuturor pensiilor pentru cetățeni până la minim 2000 de lei.
Mai exact, în articolul ce a fost încărcat pe 15 septembrie, anul 2020, se menționa că prin cadrul unui briefing de presă, candidatul PAS din acea perioadă la funcția de Președinte al Republicii Moldova, Maia Sandu, anunța că majorarea pensiilor devine un obiectiv național, „așa încât nici un pensionar să nu aibă mai puțin de 2000 de lei”.
La o simplă încercare de a deschide articolul de pe site-ul unpaspentru.md, se afișează o eroare 404, însoțită de textul – „Pagina nu a fost găsită”.

