Regiunea transnistreană sărbătorește astăzi, 2 septembrie, 31 de ani de la autoproclamarea aşa-zisei „Republici Moldoveneşti Nistrene”, nerecunoscute până în prezent de comunitatea internaţională, informează Știri.md.
Potrivit site-ului aşa-zisului Minister al Apărării, la parada de la Tiraspol participă 1.300 de militari.
Din imaginile publicate pe rețelele sociale, se observă că la paradă participă și liderul administrației de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski.
„În ultimii ani, am reușit să obținem multe succese în industrie și agricultură, în medicină, educație, știință, cultură și sport. Cetățenii transnistreni participă activ la viața republicii, la dezvoltarea orașelor și regiunilor, la creșterea eficienței sectoarelor economiei naționale, la îmbunătățirea instituțiilor puterii de stat. Numai toți împreună, numai în strânsă interacțiune între societate și stat, putem obține succes în politica internă și externă a Transnistriei”, a declarat Krasnoselski în cadrul evenimentului.
Totodată, liderul de la Tiraspol le-a urat sănătate, prosperitate și succes transnistrenilor.
De menționat că, la data de 2 septembrie 1990, autoritățile separatiste de la Tiraspol, nemulțumite de procesele politice pe malul drept al Nistrului, inclusiv de oficializarea limbii române și trecerea la alfabetul latin, au proclamat „Republica Moldovenească Transnistreană”, fiind susținute de armata a 14-a din Federaţia Rusă, staționată în stânga Nistrului.

