Se pare că sărbătoarea națională ”Limba Noastră”, a provocat mari emoții celor de la Guvern. Cel puțin, așa reiese într-una din postările pe pagina de Facebook a executivului ce a ajuns să fie editată de mai multe ori.
Inițial, în postarea ce a fost publicată pe pagina Guvernului Republicii Moldova se regăsea sintagma de ”Limba Noastră”, cei ce administrează pagina ezitând să precizeze că limba este română.
Astfel, materialul ce conține textul precum că „Prim-ministrul Natalia Gavrilița alături de Președintele țării, Maia Sandu, a depus flori la mormintele poeților Alexei Mateevici și Grigore Vieru, în semn de omagiu”, a fost ”sacrificat” de verișoara Maiei Sandu de cel puțin 3 ori, aceasta modificând frazele de la început, din „Cu ocazia sărbătorii Limba Noastră” în „Cu ocazia Sărbătorii Naționale Limba noastră” și în „De Ziua Limbii Române”.
Sinteza.ORG amintește că, Anastasia Taburceanu, recent numită în funcția de purtătoare de cuvânt al premier ministrului R. Moldova, Natalia Gavrilița, este verișoara președintei, Maia Sandu.
Anastasia Taburceanu a fost numită în funcția de purtătoare de cuvânt a Premierului, marți, 10 august.
Recent, Președinta Maia Sandu a recunoscut că purtătoarea de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița este „ruda” sa, dar a insistat că nu asta nu constituie vreun conflict de interese.
Potrivit Maiei Sandu, verișoara ei s-a sacrificat, chiar, acceptând postul de la guvern; ea a mers la un salariu mai mic „pentru că a fost rugată de doamna prim-ministru să meargă s-o ajute în cabinet”.

