În dimineața zilei de ieri, mass-media din țară a primit printr-un mesaj pe adresele de email, programul desfășurării evenimentelor la data de 27 august, de Ziua Independenței, întocmit de Guvernul PAS.
Totul pare să fi fost ideal până la momentul când mai multe surse media au observat faptul că programul scris de verișoara Președintelui Maia Sandu, Anastasia Taburceanu, conține un șir de greșeli gramaticale, iar denumirea statului – ”Moldova”, fiind scrisă eronat în cele mai multe cazuri.
Gestul a trezit un val de nemulțumiri în adresa verișoarei drepte a președintelui Maia Sandu, Anastasia Taburceanu, ce a fost numită săptămână trecută, purtătorul de cuvânt al premierului Natalia Gavrilița, iar profesionalismul acesteia a fost pus sub semnul întrebării.
Amintim că, șeful statului, Maia Sandu a recunoscut recent că purtătoarea de cuvânt a premierului Natalia Gavrilița este „ruda” sa, dar a insistat că nu asta nu constituie vreun conflict de interese.
Potrivit Maiei Sandu, verișoara ei s-a sacrificat, chiar, acceptând postul de la guvern; ea a mers la un salariu mai mic „pentru că a fost rugată de doamna prim-ministru să meargă s-o ajute în cabinet”.

