Talibanii au preluat în 15 august 2021, controlul în Kabul și, practic, asupra întregului Afganistan. Ultimul bastion necucerit este aeroportul situat la nord de Kabul, unde forțe americane și ale aliaților organizează evacuarea propriilor cetățeni, dar și a miilor de afgani care nu vor să trăiască sub un regim taliban. Talibanii au promis că vor fi pașnici și nu vor încălca drepturile civililor, însă situația este departe de a putea fi catalogată drept stabilă.
Un atac terorist „mortal” ar putea avea loc în câteva ore pe aeroportul din Kabul, avertizează un ministru britanic citat de BBC. Acesta vorbește despe un risc „iminent”, informează Digi24.
Ministrul forțelor armate, James Heappey, a spus că există rapoarte „foarte credibile” despre o amenințare „severă” în capitala Afganistanului.
Declarația vine după ce mai multe ambasade au transmis cetățenilor aflați în apropierea aeroportului să „se mute într-un loc sigur și să aștepte noi îndrumări”.
Avertismentul vine în condițiile în care mai multe țări se grăbesc să evacueze mii de oameni din Afganistan înainte de termenul limită de 31 august, când trupele străine vor pleca.








