Site icon sinteza.org

FOTO// Guvernul PAS: Bani pentru testarea profesorilor nu-s. Alaiba: Pentru Arena Chișinău repejor au găsit 68 de milioane

Prim-Ministrul Republicii Moldova, Natalia Gavrilița și Ministrul Sănătății în Guvernul PAS, Ala Nemerenco, au semnat Hotărârea prin care cadrele didactice se obligă să-și facă teste din banii proprii.

În actul semnat la data de 23 august, se menționează că la baza acestor decizii a stat evoluția procesului epidemic, care ar fi una nefavorabilă cu tendințe de agravare. Astfel, profesorii și angajații instituțiilor de învățământ care nu s-au vaccinat, vor fi obligați să facă teste COVID-19 din bani proprii, la fiecare două săptămâni. Acest lucru a nemulțumit Sindicatele în Educație și Știință și au criticat decizia autorităților din medicină de a obliga profesorii să facă teste la fiecare două săptămâni. Mai mult, subliniază sindicaliștii, sunt persoane cărora le este contraindicată vaccinarea, iar obligativitatea de a face test este un abuz.

Ulterior, atât Ala Nemerenco, cât și Natalia Gavriliță au comunicat că nu sunt bani pentru ca statul să asigure testarea angajaților instituțiilor de învățământ, motivând că în țările europene, autoritățile au renunțat la această practică, declarații care s-au dovedit a fi false.

”Dacă doresc să susțină oamenii din sistemul educațional, îi îndemn să susțină o primă tesare și eu promit că voi găsi bani să o susținem pe a doua, dar nu din banii oamenilor și publici, pentru că asta cu medicii nu s-a întâmplat”, a declarat Nemerenco în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune”, a declarat Nemerenco în cadrul emisiunii „Moldova în Direct”.

Astăzi, 25 august, PSRM a solicitat Guvernului PAS ca profesorii să fie testați anti-COVID din banii bugetului de stat, nu din salariile lor.

Totodată, Ministerul Finanțelor, la solicitarea Agenției Proprietății Publice, asociat unic al Societății cu Răspundere Limitată „Arena Națională”, în baza documentelor justificative, va aloca, din contul mijloacelor prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2021, mijloace financiare în sumă de până la 67 739 500 lei (echivalentul a 3 169 800 euro) Societății cu Răspundere Limitată „Arena Națională” pentru majorarea capitalului social.

Proiectul stabilește urgentarea cu privire la intrarea în vigoare a hotărârii. Regimul de urgență se datorează faptului că, potrivit prevederilor contractuale obiectul (Arena Națională) urma să fie deschisă la data de 1 mai 2020.

67 Mln Lei Pentru Arena Na… by Sinteza

Astfel, având în vedere că există deja o întârziere referitor la darea în exploatare al complexului, se propune intrarea în vigoare a proiectului la data publicării în Monitorul Oficial”, susține APP.

În 2019, când a ajuns în fruntea Guvernului, Maia Sandu spunea că investițiile în Arena Națională este o escrocherie și irosirea banului public.

„Din analizele făcute de colegii mei, se pare că avem probleme serioase acolo. E vorba iarăși de o escrocherie. Nouă nu ne este clar cum s-a făcut estimarea costului proiectului, pentru că nu s-a găsit niciun proiect justificativ. Se pare că suma de 40 de milioane de euro s-a luat din pod. Pe parcurs s-au schimbat lucrurile, iar costurile sunt de 44 de milioane de euro. Riscul este ca costurile să fie mai mici”, a menționat Maia Sandu.

Dumitru Alaiba, deputatul PAS, la fel a criticat decizia Guvernului anterior de a aloca bani pentru Arena Națională Chișinău, spunând că salariile medicilor ar fi crescut cu doar 30% din cauza că cineva ar fi aruncat 71 milioane de lei spre tâmpitul proiect Arena Chișinău, pe timp de criză.

Totodată, acesta s-a arătat deranjat de faptul că pe timp de pandemie se găsesc bani în buget pentru Arena Chișinău, dar pentru Filamornica Națională se deschid conturi și se cer donații.

Ținem să menționăm că pe lângă 68 milioane de lei care vor fi alocați pentru Arena Chișinău, Guvernul PAS a cheltuit aproximativ 3 milioane de lei pentru evenimentul dedicat Zilei Independenței a Republicii Moldova, acest lucru fiind anterior criticat de PAS.

Platforma Demnitate și Adevăr a criticat decizia Guvernului de a aloca bani pentru Arena Chișinău și solicită Guvernului amânarea acordării tranșei de 67 milioane de lei.

Proiectul de hotărâre este pus pe ordinea de zi a ședinței de Guvern, care va avea loc astăzi, 25 august 2021.

Exit mobile version