Ministrul Apărării al Republicii Moldova, Anatolie Nosatîi a participat, astăzi, la parada militară organizată cu prilejul aniversării a 30-a de la proclamarea Independenței Ucrainei, desfășurată la Kiev, în componența delegației Republicii Moldova, condusă de președintele Maia Sandu.
La evenimentul desfășurat la Kiev, a participat un grup port-drapel, format din patru militari din Compania Garda de Onoare și condus de căpitanul Victor Șipilov. Totodată, drapelul de stat a fost purtat de sergentul clasa II Sergiu Cebîrciu.
De precizat că, militarii moldoveni au defilat pe bulevardul Khreshchatyk din Kiev, alături de reprezentanții armatelor din Ucraina, Georgia, Estonia, Lituania, Suedia, Danemarca, Portugalia, Croația și Polonia.
Amintim că, În Piața Marii Adunări Naționale (PMAN) din Chișinău urmează să se țină la 27 august, când Republica Moldova sărbătorește 30 de ani de independență, la fel, o paradă militară cu participarea subdiviziunilor Armatei Naționale, ale Ministerului Afacerilor Interne și ale Serviciului de Informație și Securitate al Republicii Moldova.
În acest sens, pentru parada militară organizată pe timp de pandemie, dedicată aniversării a 30 de ani de la Declararea Independenței Republicii Moldova, se va cheltui din bugetul de stat 2 350 000 de lei.

