Academia de Științe a Moldovei le cere președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, președintelui Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu, și premierului statului, Natalia Gavrilița, să întreprindă măsurile necesare pentru modificarea în Constituție a sintagmei „limba moldovenească“ cu „limba română“.
„Academia de Științe a Moldovei susține inițiativa Consiliului Uniunii Scriitorilor din Moldova, a Institutului de Filologie Română ,,B.P.Hasdeu” și a Institutului de Istorie de a relua apelul de modificare în Parlament a articolului 13 din Constituție conform adevărului științific.
Repunerea în normalitate legislativă a denumirii corecte a limbii noastre ar pune capăt infinitelor discuții inutile care se duc în jurul acestei probleme, tuturor speculațiilor care se fac de câteva decenii, ar spori imaginea republicii noastre în întreaga lume și ar asigura procesul ei de integrare europeană.
Prin Hotărârile din 1994 și 1996 ale Prezidiului și Adunării Generale a AȘM, în cadrul conferințelor științifice naționale și internaționale, în interviurile pe care membrii Academiei de Științe a Moldovei și conducerea ei le-au acordat cu diferite ocazii, instituția noastră s-a pronunțat în repetate rânduri pentru restabilirea adevărului științific despre limba română.“, se arată în textul publicat pe site-ul Academiei de Științe a Moldovei.
Președintele Parlamentului a luat poziție
Președintele Parlamentului Igor Grosu a declarat că PAS va depune toate eforturile pentru a găsi voturile necesare pentru schimbarea punctului 13 din Constituție și oficializarea limbii române în Republica Moldova, însă nu va merge la exercițiul votului fără a avea certitudinea că acest punct va fi schimbat.
„Nu este vorba de prioritate. Eu văd apelurile care au apărut în spațiul public, și nu doar din partea Academiei de Științe. Întrebarea întrebătoare este dacă sunt voturile necesare pentru a schimba, pentru că limba română pentru mine e limba română, și decizia Curții Constituționale rămâne în vigoare. Acum, ca să facem noi exercițiu neavând certitudinea că există numărul necesar de voturi, eu mă întreb dacă nu am da apă la moara celor care au alergie față de limba română și să le dăm un prilej ca să jubileze iar”, a declarat Igor Grosu la TVR Moldova.
Oficialul a sugerat că o prioritate este studierea limbii române de către alolingvi.
„Eu zic să facem tot posibilul ca să încercăm să găsim aceste voturi, iar câte de real este acest lucru e o altă întrebare. Trebuie să creăm condiții pentru a promova limbă română, pentru ca să fie studiată de alolingvi”, a mai precizat acesta.








