Expertul companiei MediaForum și politologul, Dionis Cenușa, este de părerea că reprezentanții majorității parlamentare (PAS), au operat cu argumente populiste în cadrul dezbaterilor pe marginea subiectului modificării Legii Procuraturii.
Mai mult, Cenușa consideră că abordarea celor din Partidul Acțiune și Solidaritate încurajează și mai mult decizii arbitrare, grăbite și neconforme cu procedurile se transparență sau statul de drept.
„Am ascultat cele peste 3 ore de dezbateri pe marginea legii procuraturii. A fost obositor și mi-a răpit din timp, dar a meritat. Acum voi trage câteva concluzii:
Reprezentanții majorității parlamentare au operat cu argumente populiste, care dacă ar fi urmate, ca logică, ar trebui să avem sentință capitală, să încetăm vaccinarea împotriva pandemiei pentru că este periculoasă sau să îi lecuim pe reprezentanții minorităților sexuale. De ce? Pentru ca așa spune opinia publică sau majoritatea cetățenilor. O asemenea abordare este populistă și încurajează și mai mult decizii arbitrare, grăbite și neconforme cu procedurile se transparență sau statul de drept. Campania electorală s-a terminat. Un lucru pe care unui de la PAS nu îl conștientizează.
Autorii proiectului și cei din majoritatea nu au dorit să își asume deloc faptul că au încălcat procedurile de transparență, reiterate de unii reprezentanți ai societății civile, dar și de reprezentantul autonomiei găgăuze. Principiile de transparență nu sunt aplicate selectiv, ci permanent.
Mai mult ca atât, asemenea consultări publice se fac în timp oportun și pentru a atrage toți actorii vizați. Dacă e necesar se organizează mai multe runde de consultări publice. Nu e vorba de o bifă pentru a raporta la UE, deoarce UE va fi obligată să reflecte toate neajunsurile procesului legislativ (sper în detaliu), dacă acestea vor avea loc”, menționează expertul.
De asemenea, Cenușa accentuează că reprezentanții majorității Parlamentare nu au ținut să facă nicio promisiunea legată de consultarea obligatorie a proiectului de lege cu Consiliul Europei / Comisia de la Veneția, iar acest lucru ar fi un angajament internațional al Moldovei, nu un capriciu politic al unei guvernări sau alteia.
„Cei din comunitatea procurorilor au încercat să își apere poziția, autonomia și imaginea. Este un lucru logic, mai ales când acuzațiile privind corupția din sistem este generalizată. Cu toate acestea, procurorii ar trebui să facă referință strict la lege și standardele internaționale, nu la emoții, chiar dacă unii din majoritatea parlamentară au venit la consultări pentru a lansa mesaje politice (pentru a satisface sentimentul de răzbunare împărtășit de susținătorii lor din rețelele de socializare). Procuratura trebuie reformată, dar conform legii și standardelor europene (la care face referință PAS), nu în baza unui contract electoral, bazat pe populism, al PAS”, mai punctează expertul.
Totodată, acesta consideră că evaluarea procurorului general este necesară, însă mecanismul trebuie sa excludă politicul și sentințele politice.
„În cadrul mecanismului de filtrare al judecătorilor și procurorilor, menționat de deputata Stamate, se prevede atragerea experților occidentali. Cu atât mai mult pentru evaluarea procurorului general ar merita atragerea unor specialiști apolitici din UE/Occident. Chiar dacă majoritatea parlamentară încearcă să convingă publicul că schimbarea legii nu se face pentru a fi aplicată asupra lui Stoianoglo, Președintele Sandu și Ministrul Litvinenco au exprimat de nenumărate ori că Stoianoglo ar trebui să plece. Deci actuala lege are un scop politic concret pentru cadrul actual – fie de a-l înlătura pe procuror sau de a exercita presiune asupra lui. E important să se recunoască acest lucru.
Deși opoziția a criticat proiectul de lege, cu multe argumente preluate de la societatea civilă și de la procurori, aceasta a făcut referință la hotărârile Curții Constituționale. Aceste hotărâri au constatat câ multe legi și inițiative adoptate de Socialiști au fost neconstituționale exact pe motivele de nerespectare a procedurilor de adoptare a legilor. Ar fi bine ca Socialiștii să le spună celor de la PAS, în formă deschisă, ca cei din urmă să nu repete greșelile forțelor pro-ruse”, scrie Cenușa.
La final, politologul ține să menționeze că modul în care se încearcă adoptarea acestui proiect de lege se încadrează în condiționalitatea politică a asistenței macro-financiare a UE, așteptat de mult timp de Moldova, iar anume din acest motiv, este extrem de important ca Delegația UE și instituțiile de la Bruxelles să le dea semnale celor de la Guvernare.
„Popularii Europeni ar trebui să fie primii interesați ca PAS-ul să nu calce strâmb”, a conchis Dionis Cenușa.
Sinteza.ORG amintește că, modificările propuse de PAS la Legea procuraturii ar putea fi declarate neconstituționale. De această părere este deputatul Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Vasile Bolea.
„Acest proiect este crud și trebuie consultat inclusiv cu organismele internaționale. Încălcarea mai multor proceduri ar putea duce la declararea neconstituțională de către Curtea Constituțională a acestui proiect.
Orice încercare de a modifica Legea Procuraturii fără a auzi părerea Consiliului Superior al Procurorilor și ceea ce spun organismele internaționale pot duce la faptul că toată munca pe care o mimează cei de la guvernare și acea rapiditate în final se va solda cu un eșec”, a declarat Bolea în cadrul unui briefing de presă.
Proiectul pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură a fost adoptat săptămâna trecută în Parlament, în prima lectură. Potrivit ministrului justiției, Sergiu Litvinenco, la propunerea Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), acesta va fi aprobat marți, 24 august, în lectura a doua.








