Un consilier din partea PPDA din Consiliul Municipal Chișinău a scris o postare pe pagina sa de Facebook în care se arată indignat de faptul că după ce i-a fost spart contul personal de Facebook, consilierii din PAS au început să distribuie niște postări calomnioase care ar fi apărut pe pagina oficialului.
În dimineața zilei de 18 august 2021, mai mulți consilier PAS au promovat niște poze care ar aparține consilierului din partea PPDA, Ion Macovei.
Ulterior, când Ion Macovei a obținut acces către pagina sa personală de Facebook, postarea promovată de către cei din PAS a fost ștearsă.



Contactat de redacția Sinteza, Ion Macovei ne-a comunicat că într-adevăr cineva i-ar fi spart contul de Facebook, iar organele competente se vor ocupa de investigare.
”Așa sunt colegii, când cineva îți bagă cuțitul în spate, ei îl bagă și mai adânc. Nu cunosc locația din care a fost ultima dată accesat profilul, dar va verifica CCCI”, susține consilierul.
Menționăm că în luna aprilie 2021, pe numele unui consilier PAS, care era și candidat pe listele aceluiași partid a fost intentat un dosar civil pentru defăimare, calomnie și atentarea la denigrarea reputației profesionale.
Astfel, la data de 25 mai 2021, dosarul a fost repartizat la Judecătoria Chișinău, iar data primei ședințe încă nu a fost stabilită. Consilierul CMC din partea Platformei Demnitate și Adevăr, Ruslan Verbițchi, l-a somat pe ”tanchistul” din PAS să-și ceară scuze publice și a solicitat instanței să-l oblige pe Alexandru Trubca să îi compenseze un prejudiciu moral în valoare de un milion și jumătate de lei.








