Șoferul care a aruncat luni, 16 august, mai mulți saci cu gunoi în parcul de pe strada Studenților din Capitală a fost identificat de poliție. Acesta riscă o amendă sau muncă neremunerată în folosul comunității, transmite TV8.
Potrivit poliției, este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, locuitor al Capitalei. Acestuia i-a fost întocmit un proces verbal în baza art.181 Cod Contravențional. Bărbatul riscă amendă de la 900 de lei până 1800 lei sau muncă neremunerată în folosul comunității de la 20 la 60 ore.
Oamenii legii informează că materialele acumulate pe acest caz urmează a fi transmise Comisiei Administrative din cadrul Preturii sec. Rîșcani.
De precizat că, în data de 16 august, un taximetrist a fost surprins cum aruncă mai mulți saci cu gunoi într-un parc din Capitală.










