Site icon sinteza.org

Igor Dodon și Vladimir Voronin s-au întâlnit cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al Președintelui Rusiei

igor dodon si vladimir voronin s au intalnit cu dmitri kozak reprezentantul special al presedintelui rusiei

Liderii Blocului Comuniștilor și Socialiștilor s-au întâlnit cu Dmitri Kozak, reprezentantul special al Președintelui rus, Vladimir Putin pentru dezvoltarea relațiilor economice cu Republica Moldova. Despre acest fapt a anunțat liderul PSRM, Igor Dodon.

În context, Igor Dodon menționează că întrevederea între cei 3 lideri ar fi avut loc în seara zilei de ieri, 11 august.

Mai mult decât atât, unele surse media susțin că Voronin, Dodon și Kozak au stat la sfat mai bine de două ore.

Președintele PSRM a accentuat că discuțiile s-au axat pe subiecte ce țin de relațiile bilaterale moldo-ruse, pornind de la experiența și aportul important în dezvoltarea acestora, depuse de cei doi foști președinți ai Republicii Moldova, care au aprofundat parteneriatul strategic cu Federația Rusă.

Amintim că, Dmitrii Kozak, şeful-adjunct al administraţiei preşedintelui Federaţiei Ruse, a venit în Republica Moldova la invitaţia Maiei Sandu.

Exit mobile version