VIDEO// Maia Sandu: Nu am spus că Procurorul General va fi demis

POLITIC

Maia Sandu în cadrul unei conferințe de presă organizată astăzi, 10 august 2021, a negat faptul că ar pregăti demisia Procurorului General, Alexandr Stoianoglo. Șeful statului a declarat că este nevoie de o evaluare a activității Procuraturii, dar totodată consideră că activitatea procuraturii este anemică.

”Nu am spus că se pregătește demisia Procurorului General. Am spus doar că activitatea procuraturii trebuie să fie evaluată și cred că Parlamentul trebuie să lucreze la acest lucru”, a declarat președintele Maia Sandu.

Menționăm că în cadrul unei emisiuni televizate, prim-ministrul Natalia Gavrilița a menționat necesitatea demiterii Procurorului General pentru că asta vor oamenii, iar Procuratura trebuie să înceapă să funcționeze în interesul oamenilor.

„Noi avem opinia cetățenilor. Cetățenii nu înțeleg cum un procuror general poate activa doi ani de zile, și în acești doi ani să nu fie pedepsit nimeni, dimpotrivă să fie eliberați criminalii din închisoare, vedem cum pleacă unul câte unul în țări străine. Noi avem mandatul de la cetățeni inclusiv să modificăm felul în care acționează Procuratura. Vom merge cu modificări de legi, cu pași pentru evaluare. Nu este ușor, dar vom munci în acest sens. Ne vom asigura că există nu doar independență, dar și responsabilitate. Nu putem continua să trăim în această minciună – că sistemul judecătoresc este independent, că sistemul procurorilor este independent, independent de ce? De lege, de justiție de oameni?”, a spus Gavrilița.

Anterior, mai multe posturi de televiziune și mass-media afiliată PAS au încercat să pună presiune pe actualul Procuror General ca acesta să-și dea demisia.

Alexandr Stoianoglo a spus că nu va demisiona din funcție, chiar dacă exponenții noii guvernări își doresc acest lucru.

„Eu nu cred că deputații ies cu așa declarații din inițiativă proprie. Lucrurile acestea sunt coordonate și îmi pare rău că vin din instituțiile statului. Vă amintesc că în Republica Moldova puterea Legislativă, Executivă și cea Judecătorească sunt separate, dar colaborează pentru realizarea obiectivelor”, a declarat Alexandr Stoianoglo.

sinteza.org

Lasă un răspuns

  1. Gicu

    Natalia Gavrilita vrea sa-l puna in functia de Procuror General pe cumnatul sau!