Ministerul rus al Apărării a informat că, pe 19.07.2021, a fost efectuată o nouă testare a rachetei hipersonice cu bazare navală Zircon.
„Aflată în acvatoriul Mării Albe, fregata Amiral Gorshkov, Proiect 22350, a efectuat lansarea unei rachete hipersonice Zircon asupra unei ținte terestre, care a fost amplasată într-un poligon de pe litoralul Mării Barents”, se arată într-un comunicat de presă al ministerului preluat de agenția Interfax și defenseromania.
„Potrivit datelor de control obiectiv, racheta Zircon a distrus ținta aflată la o distanță de peste 350 de kilometri. În timpul testului, racheta și-a confirmat caracteristicile tehnico-tactice. Viteza atinsă de aceasta a fost de aproximativ șapte Mach”, au precizat reprezentanții Ministerului rus al Apărării.
După cum au anunțat anterior militarii ruși, este planificat ca rachetele hipersonice Zircon să fie introduse în dotarea navelor de suprafață și submarinelor din cadrul Forțelor Navale.
Până în prezent, de la bordul fregatei Amiral Gorshkov au fost efectuate alte trei lansări-test ale rachetei hipersonice Zircon. Acestea au avut loc în octombrie, noiembrie și decembrie 2020.
După cum a declarat adjunctul ministrului rus al apărării, Aleksei Krivoruchko pe 29 ianuarie 2021, producătorul rachetelor Zircon, respectiv Corporația armament tactic de rachete, intenționează să înceapă livrările în serie pentru Forțele Navale în anul 2022.
În luna februarie 2019, în cadrul unui mesaj adresat Adunării Federale, președintele Federației Ruse, Vladimir Putin, a declarat că racheta hipersonică Zircon va fi capabilă să distrugă ținte navale și terestre la o distanță de peste 1.000 de kilometri, cu o viteză de aproximativ nouă Mach.

